Avertisment de la Kiev. Rusia ar putea ataca infrastructura energetică a centralelor nucleare ucrainene
- Bianca Ion
- 19 ianuarie 2026, 09:25
Centrala nucleara Zaporojie. Sursă foto: X.comServiciile de informații militare de la Kiev avertizează că Rusia analizează scenarii de atac asupra unor puncte vitale din sistemul energetic ucrainean, într-o încercare de a provoca pene majore de curent și de căldură pentru populație, citată de Interfax-Ukraine.
Rusia ar putea ataca infrastructura energetică a centralelor nucleare ucrainene
Potrivit Direcției Principale de Informații din cadrul Ministerului Apărării ucrainean, armata rusă pregătește lovituri asupra unor obiective considerate esențiale pentru funcționarea rețelei energetice. Vizate ar fi, în special, stațiile de transformare care asigură alimentarea centralelor nucleare, elemente-cheie pentru stabilitatea sistemului.
„Pentru a forța Ucraina să accepte cereri de capitulare inacceptabile în vederea încheierii războiului, statul agresor Rusia ia în calcul atacarea unor obiective strategice din sistemul energetic al țării noastre, în special a stațiilor de transformare care alimentează centralele nucleare ucrainene”, a transmis GUR pe canalul său oficial de Telegram.

Vladimir Putin. Sursa foto: EPA/MAXIM SHIPENKOV
Centralele nucleare, pilon al producției de energie
Ucraina are în prezent patru centrale nucleare aflate în funcțiune – Zaporojie, Rivne, Hmelnițki și Pivdennoukrainsk – care contribuie decisiv la producția de electricitate a țării.
Centrala de la Zaporojie, cea mai mare de pe continentul european, se află sub ocupație rusă din anul 2022. Operarea acestor unități depinde de conectarea permanentă la rețeaua energetică națională, realizată prin stații de transformare și linii de înaltă tensiune, necesare atât pentru evacuarea energiei produse, cât și pentru menținerea condițiilor de siguranță ale reactoarelor.
Populația, expusă riscului unor pene totale
Conform evaluărilor serviciilor de informații ucrainene, strategia Moscovei ar urmări scoaterea reactoarelor nucleare din sistemul energetic unificat al Ucrainei. Un astfel de demers ar putea avea consecințe directe asupra civililor, care riscă să rămână „complet fără electricitate și căldură”.
În același timp, Rusia ar pregăti o intensificare a presiunilor asupra statelor europene și asupra Occidentului, cu scopul de a slăbi sprijinul acordat Ucrainei, în special ajutorul destinat contracarării atacurilor aeriene asupra infrastructurii energetice.
„Până la jumătatea lunii ianuarie, forțele ruse au desfășurat activități de recunoaștere asupra a zece obiective critice de infrastructură energetică din nouă regiuni ale Ucrainei”, au precizat serviciile de informații.
„Intențiile Kremlinului de a ataca stații de transformare, folosind mijloace hibride pentru a afecta producția de energie a centralelor nucleare, demonstrează caracterul genocidar al războiului” purtat de Rusia împotriva Ucrainei, au transmis oficialii Apărării de la Kiev.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.