În documentul intitulat „Protocol pentru serviciile sociale aplicabile în perioada stării de alertă generată de epidemia de COVID-19”, Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii recomandă „reluarea graduală a vizitelor efectuate de către părinții, familia sau persoanele față de care beneficiarii au dezvoltat relații de atașament”.

Potrivit protocolului, vizitarea beneficiarilor, la sediul serviciului social, se poate realiza cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, în spații special amenajate, care să permită păstrarea distanței minime de 1,5 m, igienizarea spațiului după fiecare vizită şi utilizarea echipamentelor de protecție.

Acolo unde spațiul permite acest lucru vizitele pot fi organizate în aer liber, în exteriorul clădirii serviciului social, cu menținerea măsurilor de asigurare a prevenției și reducerea riscului de îmbolnăvire.

Amintim că este necesară completarea declarației pe proprie răspundere, dacă centrele sunt situate în afara localității sau zonei metropolitane. De asemenea, ar trebui consultate programul și regulile fiecărui centru, pentru a evita aglomerarea sau expunerea persoanelor vârstnice la riscuri.

Focare de Covid-19, în mai multe cămine de bătrâni

În Căminul ”Sfântul Ilie” din Galaţi, focar de coronavirus, au fost infectate, in aprilie. 103 persoane.

„La Căminul ”Sfântul Ilie” din municipiu sunt 103 cazuri de coronavirus: 83 sunt bătrâni asistaţi şi 20 de angajaţi”, anunța, în aprilie 2020, Direcția de Sănătate Publică Galați.

De asemenea, La Căminul pentru persoane vârstnice ”Sfântul Spiridon” au fost 21 de cazuri de coronavirus, 16 îmbolnăviri în rândul persoanelor asistate, iar 5 în rândul angajaţilor.

Tot in aprilie, zeci de persoane de la un cămin de bătrâni din Orăştie, au fost confirmate cu COVID-19.

„Este vorba despre 21 de persoane dintre rezidenţi şi sunt 5 persoane care prezintă virusul covid dintre angajaţi. Precizez: Persoanele nu prezentau semne şi simptome decât minore, cele care erau internate. S-au stabilit măsuri pentru a se realiza o închidere mult mai strânsă a activităţii din acest cămin, în sensul că personalul a rămas pentru 14 zile în cămin cu asigurarea cazării lor, astfel încât să realizeze schimbri continue”, a declarat pentru Digi24 medicul-șef al DSP Hunedoara, Cecilia Birău.

În perioada stării de urgenţă au decedat 122 de vârstnici și adulți cu dizabilități internaţi în azile sau cămine. Suceava, Galați, și Neamț sunt principalele județe afectate de epidemia COVID-19 în sistemul de asistență socială și protecție a copilului.