Actualitate
Autostrada Sibiu – Pitești prinde contur. Lucrările se concentrează pe zona Curtea de Argeș – Pitești
- Andrei Ilinca
- 24 noiembrie 2021, 12:35
Autostrada Sibiu – Pitești este o lucrare de amploare mare, din care cauză este împărțită în mai multe tronsoane. În acest moment, lucrările se concentrează pe Secțiunea 5 din tronsonul Curtea de Argeș – Pitești.
Tronsonul Secțiunii 5, cu o lungime de 30,35 km, va fi inaugurat în perioada 2025 – 2026 și va costa 1,7 miliarde de lei. Per total, autostrada va costa 8 miliarde de lei.
Iată cum arată, acum, activitatea desfăşurată în şantier:
- Drumurile de acces/tehnologice au fost realizate integral;
- La pasajele principale se execută coloanele forate – sunt mobilizate 6 instalaţii de foraj, în următoarea perioadă urmând să se mai mobilizeze încă o instalaţie;
- Se execută lucrări la terenul de fundare şi execuţia radierelor şi elevaţiilor la podurile casetate de pe autostradă şi din nodul rutier Băiculeşti;
- Terasamente decapare pământ vegetal;
Situația lucrărilor de consolidări
- îmbunătăţirea terenului de fundare cu lianți hidraulici;
- îmbunătăţirea terenului de fundare cu blocaj din piatra brută;
- îmbunătăţirea terenului de fundare cu lianți hidraulici şi ranforsare rambleu cu geogrile;
De asemenea, au fost obţinute rapoartele de cercetare arheologică pentru siturile rămase, pentru unul dintre ele se “avizează derularea lucrărilor” cu condiţia cercetării arheologice.
Recomandările noastre