Autoritatea de Supraveghere Financiară. Piaţa ASIGURĂRILOR, în CREŞTERE

Autoritatea de Supraveghere Financiară. Piaţa ASIGURĂRILOR, în CREŞTERE

Asigurările de sănătate au crescut cu 70% în 2016, faţă de anul 2015, anunţă Autoritatea de Supraveghere Financiară. Volumul primelor brute subscrise (PBS) a urcat anul trecut la 10,05 miliarde de lei, fiind cu 10% mai mare faţă de cel din 2015.

Segmentul de asigurări generale a înregistrat, în anul 2016, o creştere de 11% comparativ cu 2015, iar segmentul de asigurări de viaţă a consemnat un avans de 6,7%.

"Astfel, sectorul asigurărilor a depăşit, anul trecut, maximul istoric de 8,94 miliarde lei atins în anul 2008, în condiţiile în care au ieşit din piaţă mai multe societăţi: Astra Asigurări, Carpatica Asig, Forte Asigurări şi Lig Insurance, se arată în comunicatul ASF, citat de Agerpres. Valoarea primelor brute subscrise de către societăţile de asigurare şi de sucursale, doar pe teritoriul României, a fost de 9,93 miliarde de lei, în creştere cu 12% comparativ cu anul precedent (8,86 miliarde lei), în timp ce primele brute subscrise pe teritoriul altor state au fost de 0,1 miliarde lei faţă de anul 2015, când au atins un volum de 0,27 miliarde lei".

Pe segmentul asigurărilor generale, primele brute subscrise de societăţile de asigurare au atins pragul de 7,71 miliarde lei, în creştere cu 11% faţă de anul precedent, în timp ce sucursalele au cumulat PBS de 305 milioane lei, în creştere cu 14% comparativ cu 2015. Cele mai mari ponderi le deţin clasele A10 - Răspundere civilă pentru utilizarea vehiculelor auto terestre (un volum al primelor brute subscrise de 4,14 miliarde lei, reprezentând 54% din totalul subscrierilor pentru asigurări generale, în creştere cu 26%), A3 - Vehicule terestre, exclusiv materialul feroviar rulant (prime brute subscrise de 1,75 miliarde lei, reprezentând 23% din totalul subscrierilor pentru asigurări generale, în urcare cu 4%) şi A8 - Incendiu şi calamităţi naturale (pentru alte bunuri decât cele asigurabile în clasele A3 - A7 - prime brute subscrise de 946,4 milioane lei, reprezentând 12% din totalul subscrierilor pentru asigurări generale, în scădere cu 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015). Anul trecut, ponderea acestor trei clase a fost de 89% din totalul PBS pentru activitatea de asigurări generale.

Pe segmentul asigurărilor de viaţă, primele brute subscrise de către societăţile de asigurare pentru activitatea de asigurări de viaţă au înregistrat un volum de 1,66 miliarde lei, în creştere cu 6% comparativ cu anul precedent, în timp ce sucursalele au cumulat PBS de 356 milioane lei, în creştere cu 11% faţă de anul precedent. Cele mai mari ponderi le deţin clasele C1 - Asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare (67% din totalul subscrierilor pentru asigurări de viaţă, în creştere cu 17% faţă anul precedent, cu un volum al PBS de 1,11 miliarde lei), respectiv C3 - Asigurări de viaţă şi anuităţi legate de fonduri de investiţii (28% din totalul subscrierilor pentru asigurări de viaţă, în scădere cu 17% faţă de 2015, cu un volum al PBS de aproape 474 milioane de lei). Cele două clase de asigurări cumulează, împreună, 95% din totalul primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări de viaţă.

"Piaţa asigurărilor din România este caracterizată de un grad ridicat de concentrare. Anul trecut, 87% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societăţi de asigurare din cele 31 de societăţi care desfăşurau la 31.12.2016 activitate de asigurare/reasigurare, similar cu anii anteriori", subliniază ASF.

Potrivit documentului, cele mai importante cote de piaţă aparţin Allianz - Ţiriac Asigurări (13,08%), Omniasig VIG (11,54%) şi Asirom Vienna Insurance Group (11,42%).

La sfârşitul anului 2016, societăţile de asigurare au raportat indemnizaţii brute plătite (excluzând maturităţi şi răscumpărări parţiale şi totale), cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de 3,75 miliarde lei, 3,6 miliarde lei aferente contractelor de asigurări generale (96%), în scădere cu 5% faţă de anul anterior, şi 154 milioane de lei sunt sume plătite pentru indemnizaţii brute, aferente asigurărilor de viaţă, înregistrând o creştere cu 6% faţă de anul anterior.

Scăderea aferentă asigurărilor generale este cauzată de falimentul a trei societăţi de asigurare (Astra, Carpatica şi Forte), explică ASF.

În anul 2016, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a plătit daune în valoare de 144,7 milioane lei, din care aproximativ 78% pentru daune RCA.

Intrarea în vigoare a Directivei Solvabilitate II începând cu 1 ianuarie 2016 a impus societăţilor de asigurare necesitatea alinierii la noi reguli şi standarde. Directiva sporeşte protecţia consumatorilor prin introducerea unor cerinţe financiare prudenţiale (Pilonul I) de natură să asigure garantarea efectuării plăţilor către deţinătorii şi/sau beneficiarii poliţelor de asigurare.

"O analiză comparativă între cerinţele de capital impuse de Solvabilitate II şi Solvabilitate I indică, pentru sectorul asigurărilor din România, o cerinţă suplimentară de capitalizare în valoare de 1,26 miliarde lei la nivel de piaţă. Cerinţa suplimentară de finanţare, apărută odată cu trecerea la regimul Solvabilitate II, este acoperită parţial de surplusul de fonduri proprii rezultat în urma schimbării metodei de evaluare a activelor şi rezervelor (mai ales în cazul asigurărilor de viaţă)", se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit acestuia, la 1 ianuarie 2016, societăţile dispuneau de fonduri proprii eligibile să acopere cerinţele de capital în creştere cu 1,14 miliarde lei (circa 40%) faţă de marja de solvabilitate disponibilă la 31 decembrie 2015 conform regimului prudenţial anterior. Pe parcursul trimestrului IV 2016, atât valoarea activelor, cât şi cea a obligaţiilor societăţilor de asigurare (măsurate conform principiilor regimului Solvabilitate II) au crescut comparativ cu valorile înregistrate la 1 ianuarie 2016 (activele totale ale societăţilor de asigurare au crescut cu 15% şi datoriile cu 14%). Fondurile proprii eligibile să acopere cerinţa de capital de solvabilitate se aflau, la finalul trimestrului IV 2016, la o valoare de 4,58 miliarde lei, în creştere cu 40% comparativ cu 1 ianuarie 2016, iar cerinţa de capital de solvabilitate (SCR) a crescut cu 206 milioane lei, în timpul anului 2016, până la nivelul de 2,8 miliarde lei.

La sfârşitul anului trecut, valoarea primelor intermediate pentru asigurări generale şi asigurări de viaţă a fost de 6,2 miliarde lei, creşterea nominală faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015 fiind de 19% (o creştere de 18,67% pentru asigurări generale şi un avans de 31,75% pentru asigurări de viaţă).

În anul 2016, brokerii de asigurare şi/sau reasigurare au intermediat 66% din volumul total al primelor brute subscrise de asigurători pentru cele două categorii de asigurare (6,2 miliarde de lei), ceea ce reprezintă o creştere cu 5%, faţă de gradul de intermediere înregistrat în perioada similară a anului 2015 (61%)