Daniel Magureanu

Daniel Magureanu

Începuturile mele ca jurnalist au fost consemnate în 2008, la fosta agenţie de ştiri NewsIn, pe postul de redactor şi reporter al redacției Sport (fotbal intern). În 2010 am ajuns la Libertatea, la care am lucrat pe domeniul social până în 2012. Ulterior am scris pentru libertatea.ro, între 2012 şi 2013. A urmat experienţa de la ziarul Puterea, în redacția de Politică internă. În toamna anului 2015 am ajuns la evz.ro, ediţia online a ziarului Evenimentul zilei, unul dintre cele mai importante cotidiane din România postdecembristă, dar şi în prezent. La evz.ro am început ca redactor, iar din ianuarie 2017 până în august 2019 am fost coordonator adjunct. În martie 2020 am revenit la evz.ro ca redactor special.
Un greu din Antena 1 simte că e vizat: Eu o să fiu cel mai lovit! De ce i-a venit rândul?

Un greu din Antena 1 simte că e vizat: Eu o să fiu cel mai lovit! De ce i-a venit rândul?

Unul dintre cei care au tras un semnal de alarmă în acest sens este Dan Negru, veteranul prezentator de la Antena 1. Acesta are o premoniţie neagră pentru vremurile ce...

Vestul ţării e deja în alertă! Pericol ignorat de mulţi români în plină molimă

Vestul ţării e deja în alertă! Pericol ignorat de mulţi români în plină molimă

Persoanele aflate în dificultate pot fi și posibili vectori de răspândire a noului virus pentru că nu au locuință şi se plimbă nestingheriţi prin marile oraşe. În acest context, o...

Secretul KFC a fost spart! Reţeta puiului a fost publicată. Lovitura concurenţei?

Secretul KFC a fost spart! Reţeta puiului a fost publicată. Lovitura concurenţei?

Daily Star anunţă că tânărul a petrecut 18 luni testând şi încercând mai multe variante până când a ajuns la aceea care seamănă cu reţeta celebră folosită de la lanţul...

Se întâmplă acum cu stocurile de Paracetamol! Anunţ oficial de ultimă oră

Se întâmplă acum cu stocurile de Paracetamol! Anunţ oficial de ultimă oră

„Astăzi, de Ziua Mondială a Sănătății, Antibiotice Iași vine cu o veste bună - până la sfârșitul lunii aprilie va livra către farmaciile și spitalele din România, Paracetamol și Novocalmin®...

Durere imensă pentru Steven Spielberg. Favorita lui a fost răpusă de molimă

Durere imensă pentru Steven Spielberg. Favorita lui a fost răpusă de molimă

Decesul a fost confirmat de Kevin Ryan, director artistic la Island Theatre Workshop, care a şi declarat pentru Martha's Vineyard Times: „Singurul cuvânt care îmi vine în minte când mă...

Vulpiţa, în biroul greilor din Pro Tv! Taifun la Antena 1! Culisele unui război feroce

Vulpiţa, în biroul greilor din Pro Tv! Taifun la Antena 1! Culisele unui război feroce

Audiențele înregistrate de emisiunea „Acces Direct2 au fost atât de ridicate încât greii din Pro Tv nu au mai suportat succesul rivalilor şi au demarat o amplă operaţiune de deturnare...

Anunţ crunt despre pensii. Milioane de pensionari vor fi doborâţi de ştirea asta

Anunţ crunt despre pensii. Milioane de pensionari vor fi doborâţi de ştirea asta

Într-un interviu acordat DC News, Guşă a vorbit despre programata majorare a pensiilor, din luna septembrie 2020. Mai mult, acesta a făcut şi o predicţie pesimistă pentru pensionarii din România....

Salariul lui Mircea Badea! Se bănuia, dar acum a confirmat. Bombă în media!

Salariul lui Mircea Badea! Se bănuia, dar acum a confirmat. Bombă în media!

Realizatorul emisiunii „În gura presei” a lansat o temă de discuţie foarte delicată în actualul context al pandemiei generate de coronavirus. Având în vedere că activităţile economice au fost serios...

Poliţia Română a primit semnalul de la nivel înalt! Ce trebuie să facă mai departe?

Poliţia Română a primit semnalul de la nivel înalt! Ce trebuie să facă mai departe?

Anunţul are importanţă mai ales în contextul în care mulţi români nu respectă prevederile impuse de autorităţi. „Art. 31, alin 1, lit b, ce prevede că, în realizarea atribuţiilor ce...

Să afle cât mai mulţi români! Apelul şefului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

Să afle cât mai mulţi români! Apelul şefului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

Concluzia şefului OMS a fost că măștile medicale trebuie să ajungă în primul rând la cadrele medicale, care intervin direct cazurile de COVID 19. „Realizator: Autoritățile dau asigurări că măștile...

Tot SUA… Măsură istorică de contraatac în plină molimă. Donald Trump a dat verde

Tot SUA… Măsură istorică de contraatac în plină molimă. Donald Trump a dat verde

Mai multe studii au fost lansate în ultimele zile pentru a testa pe eşantioane reprezentative din populaţie câte persoane au fost infectate de fapt cu noul coronavirus şi sunt potenţial...

Procurorii şi mafia în prim-plan. Unde este fiul lui Iorgulescu? Familia a aflat tot!

Procurorii şi mafia în prim-plan. Unde este fiul lui Iorgulescu? Familia a aflat tot!

În exclusivitate pentru prosport.ro, unchiul lui Dani Vicol, tânărul ucis în urmă cu mai bine de șapte luni într-un accident rutier de către Mario Iorgulescu, a reacţionat după ce a...

Revine Denise Rifai la Realitatea TV? Guşă aruncă bomba media! Avem News alert

Revine Denise Rifai la Realitatea TV? Guşă aruncă bomba media! Avem News alert

Declaraţiile sale pot reprezenta un mesaj indirect transmis fostei vedete a postului, dar şi Mădălinei Dobrovolschi, cea care a înlocuit-o pe Denise Rifai la Realitatea Plus. Şi cum una dintre...

Ne protejează masca de molimă? OMS a spart misterul! Ce trebuie să ştie românii?

Ne protejează masca de molimă? OMS a spart misterul! Ce trebuie să ştie românii?

Daily Star a publicat părerea unor specialişti, dar şi recomandarea emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Amintim că numai în China, într-o singură zi, cererea pentru măşti a ajuns...

Două demisii de răsunet la Realitatea TV! Avem reacţiile lui Cozmin Guşă. Alertă!

Două demisii de răsunet la Realitatea TV! Avem reacţiile lui Cozmin Guşă. Alertă!

Într-un interviu pentru DC News, unul dintre acţionarii postului a explicat condiţiile în care au survenit plecările celor doi. De asemenea, acesta a mai dezvăluit un amănunt foarte interesant despre...

Ce se coace pe axa China-Israel? Culisele afacerii sunt din ce în ce mai clare. Alertă

Ce se coace pe axa China-Israel? Culisele afacerii sunt din ce în ce mai clare. Alertă

Materiale medicale din China vor fi transportate cu 11 zboruri ale companiei naționale, după cum relatează corespondentul RRA Dragoș Ciocîrlan. „Reporter: Primul din cele 11 avioane cargo ale companiei naționale...

Pensionarii din România trebuie să afle! Sunt măsuri speciale luate pentru ei

Pensionarii din România trebuie să afle! Sunt măsuri speciale luate pentru ei

Astfel, peste 400.000 de pensionari care încasează plata prin intermediul cardurilor CEC Bank au primit veşti bune din partea conducerii. Sunt vizaţi atât cei din mediul urban, cât şi cei...

Regina i-a atins iar! Mesaj codat pentru Harry şi Meghan Markle. Tabloide în alertă

Regina i-a atins iar! Mesaj codat pentru Harry şi Meghan Markle. Tabloide în alertă

Conform Daily Star, Regina a strecurat un mesaj subtil, cu dublu sens, în discursul adresat naţiunii. Vizaţii? Ducele şi ducesa de Sussex, care s-au mutat din Canada în Statele Unite...

Revine greul din PSD! Pe rebeli îi aşteaptă „bâta”. Vorbe care pot anula multe voturi

Revine greul din PSD! Pe rebeli îi aşteaptă „bâta”. Vorbe care pot anula multe voturi

Social-democratul crede că trebuie impuse măsuri de forţă pentru a ţine sub control pandemia generată de coronavirus. „Există o parte din populație, mică, care nu vrea să înțeleagă. Nu pricep...

Oamenii de ştiinţă i-au găsit punctul slab! Descifrarea virusului din China. News alert

Oamenii de ştiinţă i-au găsit punctul slab! Descifrarea virusului din China. News alert

Daily Star a preluat ştirea care în aceste momente face ocolul mapamondului. „Cercetătorii de la Scripps Research au declarat că au identificat o slăbiciune a coronavirusului. Asta ar putea crea...