Daniel Magureanu

Daniel Magureanu

Începuturile mele ca jurnalist au fost consemnate în 2008, la fosta agenţie de ştiri NewsIn, pe postul de redactor şi reporter al redacției Sport (fotbal intern). În 2010 am ajuns la Libertatea, la care am lucrat pe domeniul social până în 2012. Ulterior am scris pentru libertatea.ro, între 2012 şi 2013. A urmat experienţa de la ziarul Puterea, în redacția de Politică internă. În toamna anului 2015 am ajuns la evz.ro, ediţia online a ziarului Evenimentul zilei, unul dintre cele mai importante cotidiane din România postdecembristă, dar şi în prezent. La evz.ro am început ca redactor, iar din ianuarie 2017 până în august 2019 am fost coordonator adjunct. În martie 2020 am revenit la evz.ro ca redactor special.
„Aport caloric cuprins între 1.200-1.600 de calorii.” Document la Guvernul României

„Aport caloric cuprins între 1.200-1.600 de calorii.” Document la Guvernul României

„Având în vedere îngrijorările care există vis-a-vis de continuarea creşterii preţurilor, experţii Asociaţiei Pro Consumatori au înţeles dificultăţile financiare cu care se confruntă atât executivul ţării, cât şi societăţile comerciale...

Ce ştie şi ce a publicat PSD despre Iohannis şi Orban? I-ar putea costa enorm la alegeri

Ce ştie şi ce a publicat PSD despre Iohannis şi Orban? I-ar putea costa enorm la alegeri

Social-democraţii susţin că primii doi oameni de stat puteau şi trebuiau să fie mult mai atenţi în legătură cu gestionarea efectelor Coronavirusului. „Ludovic Orban despre echipamentele pentru protecţia personalului medical:...

Secretul bine ascuns de Antena 1 despre Vulpiţa şi Viorel. Iar va bubui ratingul?

Secretul bine ascuns de Antena 1 despre Vulpiţa şi Viorel. Iar va bubui ratingul?

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu succesul lor nebun din showbiz-ul românesc, amintim pe scurt că povestea lor a început datorită faptului că Veronica Stegaru și-a înșelat soțul de mai...

Ilinca Vandici, trimisă acasă! Ăsta, da, şoc la Kanal D. Priorităţile sunt altele acum

Ilinca Vandici, trimisă acasă! Ăsta, da, şoc la Kanal D. Priorităţile sunt altele acum

Din cauza epidemiei generate de Coronavirus în România, şefii de la Kanal D au luat decizie radicală în legătură cu emisiunea „Bravo, ai stil! Celebrities”. Astfel, popularul show de la...

Prinţul Harry a lovit-o pe Meghan! Toate ca toate până la bunică! Regina e satisfăcută

Prinţul Harry a lovit-o pe Meghan! Toate ca toate până la bunică! Regina e satisfăcută

Daily Star anunţă că în contextul în care cei doi au renunţat la statutul de membri seniori ai familiei Regale, ofertele financiare au început să curgă din partea celor care...

Ceva grav se întâmplă chiar acum în România! Apelul autorităţilor: Opriţi-vă!

Ceva grav se întâmplă chiar acum în România! Apelul autorităţilor: Opriţi-vă!

Aprovizionarea cu medicamente esențiale este ultima problemă apărută în ţara noastră. Dacă românii nu vor renunţa la construirea unor stocuri de medicamente, situaţia ar putea degenera. Acesta este apelul lansat...

O mare vedetă din Pro Tv a cedat: Asta cu #staiacasă e făcută prost. De ce?

O mare vedetă din Pro Tv a cedat: Asta cu #staiacasă e făcută prost. De ce?

Prezentatorul TV a dezvăluit care au fost experiențele sale în spitale din România şi a transmis un mesaj care ar trebui să-i responsabilizeze mai mult pe românii care desconsideră pericolele...

SUA vs. Rusia! Cea mai mare operaţiune de contraspionaj. Acum s-a aflat! E bombă

SUA vs. Rusia! Cea mai mare operaţiune de contraspionaj. Acum s-a aflat! E bombă

„În iunie 2010, spionii lui Vladimir Putin pătrundeau în biroul The Guardian de la Moscova. Era ceva obişnuit. De câte ori scriam o poveste care displăcea Kremlinului, agenţii FSB făceau...

Prim-ministrul Franţei detonează şocul! Dezvăluirile lui vor mări panica pe glob?

Prim-ministrul Franţei detonează şocul! Dezvăluirile lui vor mări panica pe glob?

În topul celor mai afectate ţări din Europa, Franţa este pe locul 3. În Hexagon s-a depășit pragul de 4.000 de morți, iar miercuri au decedat încă 509 oamenii. Dintre...

Scenariu negru refăcut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Va fi urgia urgiilor!

Scenariu negru refăcut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Va fi urgia urgiilor!

Astfel, Tedros Adhanom Ghebreyesus a precizat că numărul de cazuri crește aproape exponențial, iar cel al deceselor s-a dublat în doar o săptămână. COVID-19 a ucis deja 47.000 de persoane,...

Scandalul e pe bani! Cât o costă pe Bianca Drăgușanu tărăboiul cu Alex Bodi? E oficial

Scandalul e pe bani! Cât o costă pe Bianca Drăgușanu tărăboiul cu Alex Bodi? E oficial

Oficial, Bianca Drăguşani a fost cea care și-a impus condițiile, iar omul de afaceri le-a acceptat. Totul pentru reluarea relaţiei, din câte se pare… Totuşi, și Bianca va trebui să...

Se moare pe bandă rulantă la Suceava! O jurnalistă spune tot, cu orice risc

Se moare pe bandă rulantă la Suceava! O jurnalistă spune tot, cu orice risc

Alina trăiește în Suceava şi a spus recent ce se întâmplă în oraș după intrarea în carantină totală din cauza Coronavirusului: „Avem sentimentul că am fost abandonați, că Bucovina a...

Siliconata Iryna ignoră molima. Cu poze nud şi tehnici interzise face bani grei. Foto

Siliconata Iryna ignoră molima. Cu poze nud şi tehnici interzise face bani grei. Foto

Desigur, o mare parte din câştiguri au ca explicaţie implanturile cu silicon. Au fost folosite cele mai mari dimensiuni după cum limpede se poate vedea. Frumoasa născută în Rusia mai...

Clipe grele pentru o vedetă de la România TV: N-am voie să cad. Ce i se întâmplă?

Clipe grele pentru o vedetă de la România TV: N-am voie să cad. Ce i se întâmplă?

Virusul apărut în China îi afectează familia în mod direct. Jurnalistul a dezvăluit pe Facebook faptul că fiul său se află la mare distanţă de România, situaţie de nedorit pentru...

Ce i-a făcut Vulpiţa unui greu din showbiz ţine de SF! Omul vorbeşte singur acum…

Ce i-a făcut Vulpiţa unui greu din showbiz ţine de SF! Omul vorbeşte singur acum…

Şi nu de la oricine! Însuşi Jador, manelistul care este constant în topurile YouTube, a reacţionat după ce melodia Vulpiţei a ajuns pe locul 1 pe celebra platformă. „Când am...

Noi pericole la graniţele României! Viitorul nu sună bine. Care sunt ultimele veşti?

Noi pericole la graniţele României! Viitorul nu sună bine. Care sunt ultimele veşti?

Numărul deceselor a ajuns la 20, iar cele mai multe cazuri sunt în capitala Budapesta, dar răspândirea este naţională. „Corespondenţă din Budapesta - Reporter: Emil Groza - Potrivit autorităţilor ungare,...

Franţa face un pas istoric în lupta cu molima! Preia strategia şi România?

Franţa face un pas istoric în lupta cu molima! Preia strategia şi România?

Astfel, prioritatea acestora este susținerea spitalelor și a personalului medical. S-a ajuns la această măsură după ce numărul cazurilor grave și al deceselor a continuat să crească în ultimele zile....

În plină molimă, România ia faţa unei forţe a Europei. Este de bine! Puţini se aşteptau

În plină molimă, România ia faţa unei forţe a Europei. Este de bine! Puţini se aşteptau

Astfel, datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică arată că rata şomajului în Uniunea Europeană a fost de 6,5% în februarie, stabilă faţă de luna precedentă şi în scădere...

Asta e salvarea omenirii! E soluţia supremă pentru molimă. Toate indiciile duc aici!

Asta e salvarea omenirii! E soluţia supremă pentru molimă. Toate indiciile duc aici!

Conform sursei citate, „testarea în masă trebuie să fie strategia naţională pentru a ne întoarce la normalitatea pe care o dorim.” În sprijinul demersului lor, jurnaliştii prezintă câteva argumente şi...

Spirt mai scump? De ce? Milionarul Micula a explicat şi apoi şi-a sters urmele. Exploziv

Spirt mai scump? De ce? Milionarul Micula a explicat şi apoi şi-a sters urmele. Exploziv

Printre altele, acesta a explicat şi de ce s-a scumpit spirtul produs de una dintre companiile tatălui său. La puţin timp după publicarea, postarea a fost ştearsă, dar vorbele sale...