„În iunie 2010, spionii lui Vladimir Putin pătrundeau în biroul The Guardian de la Moscova. Era ceva obişnuit. De câte ori scriam o poveste care displăcea Kremlinului, agenţii FSB făceau o vizită nocturnă. Cu această ocazie, idioţii mi-au scos telefonul din furcă şi l-au lăsat demostrativ pe birou. Aparent, nu le plăcuse relatarea mea despre marile veşti din America”, îşi începe recenzia Luke Daniel Harding un jurnalist britanic, fost corespondent pentru The Guardian în Rusia din 2007 până la 5 februarie 2011, când i s-a refuzat reintrarea în ţară.

Evenimentele ce aveau să fie relatate mai târziu în cartea „Russians Among Us: Sleeper Cells, Ghost Stories and the Hunt for Putin’s Agents” (scrisă de Gordon Corera, corespondentul de Securitate al BBC)” erau cele „vinovate” pentru refuzarea prezenţei sale pe teritoriul Rusiei.

„În acea săptămână, FBI expusese o reţea foarte bine acoperită şi adormită de spioni ruşi. Spionii sub acoperirea trăiau în Boston, New York şi Washington, în case acoperite cu plante, la periferie.

Sarcina lor a fost să dezvăluie informații de la oficialii americani și din thinktank-uri (n.r. – termen ce caracterizează o entitate instituțională de cercetare sau o organizație de persoane specializate sau chiar o singură persoană competentă care oferă, de regulă gratuit, informații necesare pentru a crea, amplifica, diminua, înlătura, organiza sau optimiza un anume compartiment funcțional al societății, așa cum ar fi optimizarea structurii militare, economice, politice, culturale la nivel local, regional, statal, continental sau chiar la nivel global). Agenții aveau nume false americane. Unii au fost acolo de zeci de ani, trimiși la sfârșitul Războiului Rece într-o misiune solitară, precum sateliții aruncați în spațiu.

Încă din anul 2000, FBI urmărea în secret grupul. Biroul avea o cârtiţă: un deziluzionat ofițer rus de informații externe, Alexander Poteyev. Poteyev a oferit CIA detalii despre „imigranţii ilegali” ai Moscovei, care lucrau fără a avea acoperire diplomatică. Unii erau soț și soție. Copiii lor au crescut în SUA și Canada vorbind engleză și neştiind nimic despre naționalitățile reale sau despre ocupația ascunsă a părinților lor”, se arată în continuarea recenziei volumului „Ruşii printre noi: celule adormite, poveşti-fantomă şi vânătoarea agenţilor lui Putin”.

Mai departe putem remarca următorul fapt: cartea editorului de Securitate al BBC, Gordon Corera, dezvăluie detalii spectaculoase despre operaţiunea de contraspionaj pusă la cale de FBI timp de un deceniu pentru a-i demasca pe „imigranţii ilegali” proveniţi din Rusia.

Se arată astfel ce presupunea munca agenţilor americani: supraveghere 24/24, plasarea microfoanelor în casele suspecţilor şi monitorizarea comunicaţiilor secrete cu Moscova, a legăturilor maritale, dar chiar şi a actelor sexuale între cei implicaţi.

„S-a dovedit că agenţia de Informaţii Externe a Rusiei, SVR, îşi trimisese agenţii de-a lungul liniilor clasice ale Războiului Rece. Din când în când, un curier cu nume de cod Christopher Metsos zbura în Statele Unite ale Americii pentru a-i întâlni personal pe membrii echipei secrete. Banii pentru finanţarea activităţilor erau ascunşi lângă o sticlă de bere îngropată pe jumătate. Altădată, Metsos a luat bani cash de la un oficial rus, schimbând genţile cu acesta în metroul din New York.

FBI a făcut descoperiri interesante despre modul în care „imigranţii ilegali” au vorbit cu Moscova. Cel mai vechi dintre ei a dat mesaje radio codate. Cea mai tânără, fermecătoarea Anna Chapman, a folosit un laptop pentru a accesa o rețea wireless privată, în timp ce se întâlnea cu un manipulant într-o cafenea din Manhattan. A existat și stenografie: fișiere text criptate ascunse magic printre fotografii cu aspect inocent de flori colorate.

Acest târg era cu siguranţă ingenios, dar ce au reuşit să facă exact spionii? Niciunul dintre ei nu a reușit să învețe secretele americane. FBI a fost capabil să avertizeze cu privire la țintele potențiale. Corera consideră că „ilegalii” erau o adevărată amenințare în aceeaşi măsură în care erau şi spionii Cambridge, cei care au devastat informațiile britanice. Ruşii din secolul al XXI-lea ar fi putut recruta o nouă generație de agenți dubli americani, crede el.

Celălalt punct de vedere este că „ilegalii” au fost abandonaţi de o epocă trecută, de un regim care a aruncat marxism-leninismul, dar care a păstrat vechiul manual de joc al KGB. Un prestigios program SVR care costă 50 milioane dolari s-a încheiat jenant şi cu un eșec. Kremlinul era în mod clar furios. Intrarea în 2010 în biroul The Guardian s-a întâmplat după ce m-am amuzat cu privire la comportamentul „amator și nervos” al spionilor-fantomă din Moscova din străinătate, care foloseau identitățile copiilor morți.

Corera face o legătură între evenimentele extraordinare din acea vară și răzbunarea ulterioară a lui Putin. Administrația Obama a decis să schimbe „ilegalii” pentru patru ruși închiși care ar fi spionat pentru Vest. Schimbul a avut loc pe asfaltul aeroportului din Viena. Supraveghetorul din partea ruşilor? Alexander Zhomov, un veteran maestru în spionaj, pe care Corera îl asemănă cu Karla, superșeful fictiv al KGB, al lui John le Carré.

Unul dintre cei schimbaţi de Moscova era un fost ofițer al serviciilor de informații militare GRU, Serghei Skripal. Skripal spionase pentru MI6. În 2018, GRU a trimis doi asasini la domiciliul său din Salisbury, unde locuia sub numele său. Acolo l-au otrăvit pe el și pe fiica sa, Yulia, într-o operațiune care seamănă cu aceea  a unui alt agent MI6 de origine rusă, Alexander Litvinenko, otrăvit cu ceai.

Corera observă corect că SUA și Marea Britanie au apreciat lent intenția malignă a Rusiei odată ce Putin a devenit președinte. În anii 2000, MI6 a încetat monitorizarea biroului din Londra al SVR, relatează el. Până în 2005, cel puțin 30 de spioni de carieră aveau sediul la ambasada Rusiei din Kensington. De obicei, rușii ar evita supravegherea MI5. „A fost echipa noastră C împotriva echipei lor A”, îi spune un oficial britanic de contraspionaj.

Volumul „Ruşii printre noi” oferă un raport convingător despre modul în care Moscova și-a adaptat setul de instrumente de spionaj în urma fiascoului din 2010. Kremlinul folosește din ce în ce mai mult o serie de intermediari pentru a influența și a distruge politica occidentală. Unii sunt oligarhi. Alții sunt „cooptaţi”, adică ruși fără instruirea formală a spionilor. Există, de asemenea, „ilegali cibernetici” care în 2016 au interpretat de la distanță rolul americanilor pe Facebook în timpul alegerilor prezidențiale din SUA.

A încercat Moscova să influențeze rezultatul votului la referendumul UE, în același fel în care a susținut campania lungă a lui Donald Trump pentru Casa Albă? Corera se abate din jurul acestei întrebări, din păcate. Theresa May și Boris Johnson spun că nu a existat nicio interferență „de succes”, dar refuză să definească exact ce înseamnă asta. Corera nu examinează donațiile recente ale unor emigranți rusi înstăriți în seifurile conservatorilor.

În general, aceasta este o carte convingătoare care combină povești bune cu o înțelegere subtilă a metodelor de spionaj vechi și noi. Corera observă că guvernul (n.r. – britanic) nu a întreprins acțiuni semnificative împotriva banilor din Rusia, chiar și după macabra lovitură Skripal. Rușii înstăriți pot cumpăra conacuri ca mai înainte și îşi pot lista companiile la bursa din Londra”, îşi termină Harding recenzia.

La rândul său, Daniel Harding este autorul volumelor „Shadow State: Murder, Mayhem” şi „Russia’s Remaking of the West to be published”, publicate de editura Guardian Faber.

Sursa: theguardian.com