Revine greul din PSD! Pe rebeli îi aşteaptă „bâta”. Vorbe care pot anula multe voturi

Revine greul din PSD! Pe rebeli îi aşteaptă „bâta”. Vorbe care pot anula multe voturi

Fostul ministru al Transporturilir, Miron Mitrea, a comentat la Realitatea PLUS, în cadrul emisiunii „Culisele Puterii”, situaţia românilor care se întorc în ţară şi nu respectă regulile de carantină instituţionalizată.

Social-democratul crede că trebuie impuse măsuri de forţă pentru a ţine sub control pandemia generată de coronavirus.

„Există o parte din populație, mică, care nu vrea să înțeleagă. Nu pricep pur și simplu. Deși pricep termenul, nu înțeleg ce trebuie să facă, ce rău ne fac.

Atunci trebuie să-i facem responsabili cu ciomagul, cu bâta. 200.000 de români se întorseseră până acum o săptămână, în număr de 5-8 mii pe zi, pe granița de la Arad.

Vin foarte mulți acasă, toată lumea a făcut apel la ei. Sunt inconștienți. O parte nu au încotro, trebuie să vină acasă, nu mai au contracte, aceștia sunt puțini.

Se întorc mulți din cei care nu ne fac cinste. Se întorc în țară majoritatea celor care nu ne-au făcut cinste.

Responsabilitatea unor oameni trebuie impusă cu forță, marea majoritate înțelege, o minoritate nu înțelege, nu putem să-i lăsăm să ne omoare.

Responsabilitatea personală e importantă, iar pentru cei care nu înțeleg trebuie folosită bată”, a declarat Mitrea la Realitatea PLUS, în cadrul emisiunii „Culisele Puterii”.

Ne puteți urmări și pe Google News