Austriecii deschid la București prima școală profesională pentru vânzătorii lor

Austriecii deschid la București prima școală profesională pentru vânzătorii lor

Șapte companii mari de retail, în parteneriat cu Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”, organizează, în vară, admitere pentru două clase de profesională.

Billa, C&A, Deichmann, dm drogerie markt, Hervis, Humanic și Kika, în parteneriat cu Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”, vor asigura, din toamnă, pregătirea practică pentru absolvenți de clasa a VIII-a care vor să devină comercianți-vânzători.

„Atât ambasada, cât și cele șapte companii privesc acest parteneriat public-privat ca pe o investiție în societatea românească, pe fondul nevoii de profesioniști în retail. Ceea ce face proiectul o’SCAR să fie o alegere de viitor pentru elevi este faptul că are la bază sistemul dual, o particularitate din țări ca Austria și Germania, care pune un accent sporit pe pregătirea practică și privește colaborarea dintre școli și angajatori”, a declarat Rudolf Lukavsky, consilier comercial din cadrul Ambasadei Austriei la București.

Astfel, din septembrie 2015 vor funcționa, în cadrul Colegiului „Kirițescu”, două clase de învățământ profesional dual, cu durata de trei ani. Elevii vor putea opta pentru compania dorită, vor beneficia de o bursă lunară de 400 de lei și au loc de muncă rezervat după absolvire.

Înscrierea va avea loc în trei etape: între 8 și 15 iunie, 20- 21 august și 3-4 septembrie. După înscriere, elevii vor fi selectați, proces la care vor participa și companiile și care se va concretiza într-un test grilă și un interviu. „Sperăm să ocupăm locurile din prima etapă. Nu vrem să avem vreo supriză și să admitem vreun elev care nu știe nici măcar tabla înmulțirii”, a punctat directoarea colegiului, Loredana Popescu. Ea a adăugat că mai multe informații privind admiterea vor fi postate din timp pe site-ul școlii.

Prioritate la angajare

După terminarea celor trei ani de studiu, absolvenții învățământului profesional dual vor primi un certificat european care le va permite să muncească oriunde sau vor putea urma liceul la zi sau la seral. Reprezentanții companiilor au declarat însă că speră ca absolvenții să lucreze în firmele care au investit în pregătirea lor aici, în România.

Salariile din acest sector de activitate variază, potrivit declarațiilor unor recruteri din piață, între 750 și 1.800 de lei net pe lună - plus bonuri de masă pentru vânzători și casieri, și peste 2.000 de lei pe lună - plus bonuri de masă, pentru managerii de raion. Un proiect similar de învățământ dual a fost pus în practică la Brașov. Anul trecut, concurența la admitere a fost de șase pe loc. Învățământul dual în România poate fi organizat doar la cererea agenților economici. O lege care reglementează acest sector urmează să intre în dezbatere la Senat.

Avantaje promise de companii

● Certificat profesional recunoscut pe plan european;

● Bursă lunară de 400 de lei;

● Cheltuieli de transport asigurate;

● Prioritate la angajare, prime de excelență;

● Pregătire practică în companii de renume;

● Perspective de dezvoltare și avansare în carieră.