Austeritate pentru români, Festival pentru Daniel Constantin, pe bani publici
- Dosofteea Lainici
- 23 mai 2026, 17:31
Daniel Constantin. sursa: Facebook
Daniel Constantin, șeful Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, instituție finanțată de la bugetul de stat, se află zilele acestea la Cannes, într-o deplasare oficială plătită din bani publici, în cadrul participării României la Marché du Film 2026.
Documentele oficiale și comunicarea instituției arată clar că prezența sa a fost integrată în delegația finanțată de stat. Dincolo de fotografiile de protocol și discursul despre „promovarea imaginii României”, cifrele ridică întrebări incomode. Întrebări la care domnia sa a încercat să răspundă, dar fără să fie convingător. De ce? Să vedem datele concrete.
Daniel Constantin se pregătea de festival
ARICE a lansat în aprilie procedura de achiziție pentru organizarea participării României la târgul internațional Marché du Film, desfășurat la Cannes în perioada 12–20 mai 2026. Valoarea estimată a contractului: 1.158.831,75 lei fără TVA. Cu TVA, suma depășește 1,37 milioane de lei.
Ca termen de comparație reprezintă:
- echivalentul a peste 4.500 de burse de 300 de lei;
- sau zeci de pensii minime pe un an;
- sau costul anual pentru multiple programe educaționale locale.
Oficial, contractul vizează participarea agenților economici români la Marché du Film, componenta comercială a Festivalului de la Cannes. Însă caietul de sarcini include și o componentă mai puțin vizibilă: confortul delegației oficiale.
Ce plătește statul
Documentația ARICE prevede explicit deplasarea a trei delegați oficiali, dintre care doi din partea ARICE. Pentru aceștia, bugetul public suportă: transport internațional integral, 11 nopți de cazare în hoteluri „reprezentative” de minimum 3-4 stele în Cannes; diurnă pentru 12 zile, asigurare medicală, cheltuieli suplimentare justificate și cheltuieli generale de protocol: taxiuri, telefonie mobilă, fotografii, ecusoane.
Cu alte cuvinte: pachet complet, pe bani publici.
ARICE a confirmat public prezența lui Daniel Constantin la Cannes. Instituția a transmis că președintele agenției a participat la premiera filmului „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, inclus în competiția oficială.
Mesajul oficial: „Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior continuă să susțină promovarea cinematografiei românești pe plan internațional.” Formularea este elegantă, dar întrebarea este dacă justificarea rezistă.
Ce legătură are șeful agenției pentru comerț exterior cu gala de film?
ARICE este instituția care gestionează promovarea exporturilor, relațiile comerciale externe și reprezentarea economică a României. Nu este Ministerul Culturii, nici Centrul Național al Cinematografiei ori Institutul Cultural Român.
Marché du Film este, într-adevăr, o platformă economică pentru industria cinematografică, dar documentele și comunicarea publică arată că prezența lui Daniel Constantin nu s-a limitat la întâlniri comerciale, ci a inclus și participarea la evenimente de imagine asociate festivalului.
Aici apare problema de fond: cât a fost misiune economică și cât a fost vizibilitate personală pe covorul roșu?

Daniel Constantin s-a fotografiat la Cannes. sursa: Facebook
Austeritate selectivă
Vizita lui Daniel Constantin face parte dintr-o „austeritate selectivă”. În noiembrie 2025, premierul Ilie Bolojan justifica măsurile fiscale prin necesitatea reducerii deficitului.
Între timp: TVA a crescut, salariile din sectorul public au fost înghețate, pensiile au fost blocate, bursele pentru elevi și studenți au fost reduse.
Pentru români, mesajul a fost simplu: nu mai sunt bani. Pentru un secretar de stat aflat în fruntea unei instituții publice, aparent, bani s-au găsit pentru 12 zile la Cannes.
În plină austeritate, era absolut necesar ca șeful ARICE să beneficieze personal de această deplasare, în aceste condiții, pe cheltuiala contribuabilului? Pentru că între promovarea exporturilor și fotografia de la Cannes există o diferență pe care românii o plătesc zi de zi.
Reacția lui Daniel Constantin
Politicianul respinge într-o postare pe Facebook acuzațiile privind „lafăiala pe bani publici”, precizând că sumele cheltuite pentru deplasarea sa au fost de aproximativ 6.600 lei și subliniază că participarea României la evenimentul respectiv este o practică constantă de un deceniu, cu o listă de prezență aprobată încă de anul trecut.
Unde s-au dus restul banilor până la 1,37 milioane lei?
În paralel, Daniel Constantin apără importanța industriei cinematografice pentru economia României, menționând că aceasta generează anual peste 200 de milioane de euro prin investiții și producții internaționale. El argumentează că susținerea acestui sector aduce beneficii multiple, de la crearea de locuri de muncă în industriile conexe până la consolidarea imaginii și a prestigiului țării la nivel global.