Au fost găsiți vinovații pentru atentatul în care au murit 26 de oameni. Raport devastator al ONU

Au fost găsiți vinovații pentru atentatul în care au murit 26 de oameni. Raport devastator al ONU

Inspectorii NATO au tras concluziile, după ce au investigat atacul comis anul trecut, în Yemen, la aeroportul din Aden.

Rebelii houthi, vinovați pentru atacul asupra aeroportului din Aden, în Yemen, comis la data de 30 decembrie 2020. Asta arată un raport al celor de la ONU. Acțiunea a avut la bază rachete asemănătoare cu cele deţinute de rebelii houthi. Ele au fost trase din locaţii aflate sub controlul lor, potrivit unui raport de anchetă a Naţiunilor Unite, prezentat recent Consiliului de Securitate.

26 de morți și 50 de răniți, în urma atacului

„Primele concluzii ale anchetei au arătat că miliţiile teroriste houthi se află în spatele acestui act criminal”. A spus premierul Maeen Saeed, la scurt timp după acest atac. „Atacul a făcut 20 de morţi în rândul civililor, inclusiv ministrul adjunct al lucrărilor publice şi dezvoltării urbane Yasmin Al-Awadhi, şi a rănit peste 100 de persoane, inclusiv călători în zona de plecare, personal al aeroportului şi jurnalişti”. Se afirmă în raportul întocmit de experții ONU.

26 de morți și 50 de răniți s-au înregistrat după acest atentat. „Grupul de experţi a constatat că aeroportul a fost lovit de trei rachete balistice sol-sol cu rază scurtă de acţiune, care au focoase de fragmentare. A fost probabil o versiune cu rază extinsă a rachetei Badr-1P, care face parte din arsenalul houthi din 2018. Având în vedere locurile impactului, este clar că intenţia a fost de a lovi avionul care transporta responsabilii guvernamentali, ca şi salonul VIP unde era programată o conferinţă de presă în momentul atacului”. Au mai afirmat reprezentanții ONU.

De unde au fost lansate rachetele în atentatul din Yemen

„Numai o decizie de ultim moment de a staţiona avionul mai departe de terminal şi o întârziere neplanificată la debarcarea pasagerilor, a permis să evite victime în plus în rândul responsabililor guvernamentali”, se mai arată în raportul respectiv.

„Cel puţin două rachete (dintre care una s-a prăbuşit la scurt timp după decolare) au fost lansate de pe aeroportul din Taizz, iar alte două rachete au fost lansate probabil dintr-un centru de instruire a poliţiei din sudul oraşului Dhamar”, a fost concluzia specialiștilor.

Ne puteți urmări și pe Google News