Incendiul de la Clubul Colectiv din București a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015 și în el aveau să piară pe loc, sau săptămânile următoare, 64 de oameni cu vârste cuprinse între 15 ani, Ștefan Hamed-Andrei, și 47 de ani, Nelu Tilie. Peste 200 de oameni au fost serios răniți, iar mulți dintre ei au rămas traumatizați psihic și marcați pe viață de infirmități fizice.

 

Graba cu tâlc

Potrivit scenariului prezentat cu o grabă suspectă de oficialități încă din primele momente, când nici nu putea fi vorba despre vreo concluzie cât de cât profesionistă, incendiul ar fi fost provocat de artificii folosite iresponsabil, în timpul unui concert care adunase 400 de spectatori într-o incintă improprie organizării unor astfel de evenimente. Artificiile ar fi aprins buretele poliuretanic folosit la antifonarea unui stâlp de susținere și de acolo flăcările au cuprins rapid tot clubul. O explicație pripită, care avea să se dovedească foarte departe de realitatea pusă în evidență câteva luni mai târziu, în Raportul de Expertiză înaintat de Institutul Național de Expertize Criminalistice(INEC), în martie 2016, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție(PÎCCJ).

 

Datul de gol

La fel de pripit, a doua zi după nenorocire, președintele Klaus Iohannis a fost pus să rostească celebra declarație „Corupția ucide!”. O declarație absolut iresponsabilă, pentru că ea indica fără niciun temei vinovați și mobilele faptelor lor, cu încălcarea tuturor normelor constituționale cu putință. La ora la care Iohannis punea astfel primul picior pe scara alcătuită din trupurile din care încă ieșea fum, cercetarea la fața locului nu fusese nici măcar începută. Spusele lui aveau să orienteze toată dezvoltarea din următoarele zile: serviciile de informații au dat echipelor de pe Facebook semnalul de declanșare a emoțiilor, i-au scos pe tefeliști în stradă, i-au strecurat lui Victor Ponta amenințarea că Bucureştii s-ar putea transforma într-un Kiev și, sub presiunea străzii, i-au obținut demisia din funcția de premier.

În sfârșit, Iohannis își vedea cu ochii visul numit „Guvernul Meu!”. Nu a știut să-și camufleze satisfacția și a dat crâncen de gândit tuturor celor care au un IQ mai mare decât cel al unui hamster declarând: „Guvernul a demisionat. A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă.” Consternarea provocată a fost general-instantanee și pe măsura senzației că nu scăpase pe gură doar o prostie de rutină. Sub forma unui „act ratat”, adică fără ca el să fi vrut la nivel conștient, subconștientul îl trădase și exprimase un adevăr reprimat.

 

Primele suspiciuni

La câteva zile de la producerea catastrofei, scriam în EVZ despre primele suspiciuni pe care le aveam:

„Un principiu mai puțin cunoscut spune că, atunci când consecințele unui eveniment oricât de grav, care părea la început să fie sub semnul întâmplării, sunt deosebit de importante pentru realizarea unui scenariu aflat în desfășurare, evenimentul este parte din scenariu și nu este de natură aleatoare. Pentru că Scenariul Guvernul Lui este în desfășurare de la începutul anului 2015, eu m-aș întoarce la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la Clubul Colectiv. Când o întâmplare servește perfect unui scop propus anterior evenimentului, întâmplarea nu mai este întâmplare, ci determinare! Pentru aflarea adevărului, nu aș pleca de la chestii complicate. Aș avea în vedere, pentru început, viteza cu care focul s-a propagat, motivele chimice ale acestei viteze, precum și caracteristicile neobișnuite ale intoxicațiilor și plăgilor morților și răniților.”

Doar câteva luni mai târziu, în martie 2016, Raportul de Expertiză înaintat PÎCCJ, în martie 2016, de INEC, avea să-mi confirme temerile pe deplin: „În urma simulărilor efectuate de experți pe machete la scară, în condiții similare celor din Club, nu s-a reușit reproducerea unor aspecte fundamentale în privința înțelegerii și elucidării a ceea ce s-a întâmplat, cu adevărat. Nu s-a reușit reconstituirea inițierii incendiului, nici a vitezei de propagare – la toate simulările efectuate de către experți, aceștia au constatat că vitezele cu care focul a urcat pe stâlp, precum și cele cu care s-a propagat pe tavan, sunt de cinci ori mai mici decât vitezele cu care focul s-a dezvoltat în realitate, în Club – nici a intensității acestuia și nici a efectelor sale. Practic, oricât de fidel s-ar fi străduit experții să respecte condițiile producerii tragediei, și au făcut-o foarte fidel, folosind aceleași materiale și reproducând aceleași condiții, nu au obținut aceeași dezvoltare și aceleași efecte. Mai mult, folosind la simulare aceleași materiale care au ars în Club, nu au obținut aceiași compuși de ardere cu cei care au rezultat în urma evenimentului real. Astfel, experții nu exclud posibilitatea ca în Club să fi existat și o altă substanță, una sau mai multe, care să fi generat o viteză extraordinară de extindere a focului, precum și compușii de ardere rezultați.”

 

Spovedania zilei

O mărturisire în premieră: Raportul l-am primit în copie de la unul dintre experți, atunci când originalul era pe drum, deja expediat de specialiștii INEC către procurorii de la PÎCCJ. Expertul mi-a explicat că cele conținute în Raport sunt atât de grave, indică atât de clar posibilitatea ca la Colectiv să fost o crimă, un atentat terorist, încât este convins că documentul va fi mușamalizat de către procurori și că singura soluție este să-i dea drumul în presă. Omul era convins că dezvăluirea va genera un asemenea scandal, încât autoritățile nu vor avea încotro și vor lua în calcul ipoteza atentatului terorist, chiar dacă vor avea grijă să nu găsească și autorii. Am îmbrățișat pe loc convingerea expertului și am publicat rapid concluziile devastatoare ale experților. Aceștia considerau foarte probabil ca în incendiul de la Clubul Colectiv să fi existat o substanță chimică care să explice atât viteza uriașă de propagare, una din categoria vitezelor de deflagrație, de cinci ori mai mare decât cea obținută la simulări, cât și compușii de ardere rezultați, alții decât cei obținuți la simulări. Naiv și expertul, la fel de naiv și eu! Nu s-a întâmplat nimic, în afară de faptul că Augustin Lazăr, proaspăt procuror general la vremea când am publicat Raportul, a anunțat public că Parchetul General va deschide o anchetă pentru a afla cum am ajuns în posesia datelor și concluziilor conținute de document. Nici asta nu a fost să fie.

 

Mirarea cea mare

Nu asta mi-a fost însă cea mai mare mirare! Eram ferm convins că părinții, mamele și tații celor morți, bunicii, frații și surorile lor, soții, soțiile, copiii, în fine, cei dragi, nu-și vor mai găsi liniștea, după ce vor afla opinia celor mai prestigioși experți ai României în materie, până când nu vor afla cine au fost autorii și beneficiarii infernalei crime. Nici asta nu s-a întâmplat! Abia aici mirarea mi-a fost de proporțiile unui veritabil șoc.

Cum să-ți pierzi copilul și să nu te pună de niciun fel în mișcare faptul că cei mai pricepuți specialiști ai țării spun că varianta crimei premeditate, a atentatului, este posibilă în stil mare? Sute de părinți, mii de membri apropiați de familie și de prieteni apropiați ai zecilor de morți și sutelor de răniți grav să afle asta, și să nu zguduie temeliile Pământului, să nu dărâme porțile Cerului? Să tacă mâlc? Să nu ceară explicații? Este posibil așa ceva? Se pare că da, este posibil!

PS În urmă cu câteva zile, Colectiv GTG 3010, asociația celor care au avut de suferit în mod direct în urma tragediei, victime ale incendiului, rude ale morților și răniților, anunță că va organiza un „Marș al chitarelor”: „La sfârșit de octombrie să cântăm împreună!”. Nu, nu este de râs!