ATACUL TERORIST DIN MUNCHEN. Românii, sfătuiți să rămână precauți și vigilenți, evitând ieșirea din spațiile de cazare sau domiciliu
- Simona Stupar
- 23 iulie 2016, 10:00
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care călătoresc sau tranzitează landul Bavaria din RF Germania că, urmare a atacului armat în Centrul Comercial Olympia din zona de est a metropolei germane Munchen, autoritățile locale au suspendat circulația metroului şi a mijloacelor de transport în comun de suprafață, recomandând a se evita circulația pe străzi, precum şi evitarea circulației pe autostrăzile adiacente.
MAE este în permanent contact cu autoritățile locale în vederea informării, în timp real, cu privire la evoluția situației, informează un comunicat remis Evz. În acest context, MAE reiterează avertismentul adresat cetățenilor români aflați sau care se deplasează în regiunea bavareză a RF Germania de a rămâne extrem de precauți și vigilenți, evitând ieșirea din spațiile de cazare sau domiciliu. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii Internet www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.
Autoritățile române condamnă în termenii cei mai fermi atacul armat care a avut loc ieri, în Munchen, soldat cu pierderi de vieți omenești şi numeroşi răniţi.
MAE transmite condoleanţe familiilor victimelor acestui act de o violenţă extremă şi exprimă întreaga solidaritate cu poporul german.
Ministerul Afacerilor Externe reiterează condamnarea tuturor actelor de acest tip și respinge cu tărie violențele, indiferent de rațiune și formă de manifestare, îndeosebi pe cele care pun în pericol viețile oamenilor.
MAE, prin Consulatului General din Munchen, întreprinde în regim de urgenţă demersurile legale pe lângă autorităţile locale, în vederea obținerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanțele producerii atacului şi cetăţenia victimelor, precizează sursa citată.