ATACUL președintelui. Băsescu, atacat DUR: A fost semnalul pentru nomenclatura comunistă
- Iasmina Ardelean
- 22 aprilie 2017, 12:04
Lucrările Congresului ALDE continuă astăzi la Palatul Parlamentului, unde se va alege noua conducere a partidului. Fostul președinte Emil Constantinescu a fost unul dintre invitații care au vorbit în deschidere, acesta atacându-i dur pe fostul șef al statului, Traian Băsescu, și PNL.
„Am hotărât să vin după ce am citit proiectele de rezoluție. Acestea răspund cel mai bine nevoii societății românești aflată într-o criză morală. Trebuie să revenim la sensurile politicii profunde, care nu înseamnă doar drepturi, ci responsabilitate. Politica e menită să-i unească pe oameni, nu să-i dezbine”, a afirmat Constantinescu.
„Am citit rezoluțiile și mi se par un demers intelectual nou. M-am gândit că aveți o mare responsabilitate. Modul în care s-a format partidul dvs. trimite le istoria statului românesc, când liberalii și conservatorii au contribuit la integrarea statului român. Necesitatea acestui partid o văd legată de istoria recentă. Mulți dintre dvs. nu mă cunosc pe mine, sau nu își mai amintesc de mine, pentru că în 2004 am decis să mă rup de politică. Atunci s-a întâmplat un fenomen ce avea să aibă consecințe grave pentru istoria României din ultimii 13. Atunci, structurile împotriva cărora am luptat au hotărât că e mai bine pentru ele să lucreze pentru partide de dreapta. Un partid de stânga s-a transformat, într-un congres, într-un partid de dreapta. A intrat prin fals și uzurpare în partidul Popular European. Acest partid a fost condus de o persoană care a avut funcții în perioada comunistă. Și PNL a avut în funcția de președinte o persoană incorectă. A fost semnalul pentru nomenclatura comunistă, a apărut securitatea de dreapta, cu serviciile secrete, cu instituțiile de forță”, a continuat el.
”Fenomenul” la care se referă Constantinescu a fost constituirea Alianţei D.A., ca urmare a faptului că ”structurile securisto-comuniste împotriva cărora am luptat au hotărât că e mai bine pentru ele să lucreze cu partide de dreapta”.
Fostul președinte a accentuat nevoia de lideri și respectarea elitelor de către partidele politice.
„Societatea civilă a fost distrusă prin politicianism. E momentul ca partidele politice să respecte elitele intelectuale. E momentul elitelor să-și înțeleagă responsabilitățile lor. E nevoie de lideri, de lideri adevărați. E greu să ne gândim acum la asta, când lumea occidentală trece printr-o criză acută de lideri. Unul dintre acești lideri se află în această sală. De fiecare dată, când PNL s-a împărțit, el a fost de partea bună. Și în 1992, și în 1996. El a condus campania mea electorală și îi mulțumesc. În 1996, România a fost salvată ca să nu fie transformată într-un Belarus sau o Rusie a lui Putin”, a punctat Constantinescu.
Co-președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu a anunțat, ieri, că va candida la funcția de președinte al formațiunii politice.
Celălalt co-președinte, Daniel Constantin, a anunțat că nu va lua parte la Congres, deoarece e „nestatutar organizat și servește interesului unui singur om”.