Atac la o secție de poliție. Doi polițiști au fost răniți
- Dragos Manea
- 12 iulie 2019, 07:42
O secție de poliție din Antena, capitala Greciei, a fost atacată de mai mulți indivizi neidentificați. În urma incidentului, doi polițiști au fost răniți.
Doi poliţişti greci au fost răniţi uşor joi seară într-un atac desfăşurat de indivizi neidentificaţi contra unui comisariat din centrul Atenei, a făcut cunoscut o sursă din rândul forţelor de ordine, scrie Agerpres.
Atacul nu a fost revendicat deocamdată, dar a avut loc după o manifestaţie la care au participat circa 80 de persoane, apropiate mediilor anarhiste, împotriva dezvoltării platformei Airbnb în capitala Greciei.
Agresorii au atacat postul de poliţie din cartierul Acropole, în apropierea sitului emblematic al capitalei, în jurul orelor 21.30 (18.30 GMT) lansând pietre şi bucăţi de lemn în direcţia forţelor de ordine care au răspuns cu gaze lacrimogene.
Doi poliţişti au fost răniţi uşor şi au fost transportaţi la un spital din capitala Greciei, potrivit aceleiaşi surse.
Până în prezent nu au fost operate arestări, notează France Presse.
Incidentul a intervenit, de asemenea, la cinci zile după alegerea liderului conservator al Noii Democraţii, Kyriakos Mitsotakis, ca prim-ministru, care a promis în timpul campaniei sale electorale să restabilească ordinea în cartierul anarhist şi alternativ al capitalei, Exarhia, şi să întărească în zonă prezenţa poliţiei.
Duminică, două urne electorale au fost furate în cartierul Exarhia şi acţiunea a fost revendicată de un grup anarhist: "este un mesaj de bun-venit din partea noastră lui adresat lui Kyriakos Mitsotakis şi Noii Democraţii care au promis să termine cu noi"