ATAC MORTAL cu DRONA. Cel puțin cinci morți și peste 15 răniți. Cod ROȘU în armată

ATAC MORTAL cu DRONA. Cel puțin cinci morți și peste 15 răniți. Cod ROȘU în armată

Atac cu dronă la o bază militară din Yemen. În urma exploziei au fost declarate cel puțin cinci morți și peste 15 răniți.

Un atac cu dronă s-a soldat joi cu mai mulţi morţi şi răniţi la o paradă prezidată de conducerea militară a Yemenului la o bază a armatei la nord de oraşul Aden (sud), au informat surse militare şi din rândul rebelilor houthi, citate de EFE, conform agerpres.ro.

Între răniţi, figurează şeful Statului Major al armatei yemenite, adjunctul său, şeful Serviciului de Informaţii Militare şi alţi ofiţeri de rang înalt ai forţelor loiale preşedintelui yemenit, Abd Rabbo Mansour Hadi, a declarat pentru agenţia spaniolă un oficial al armatei yemenite care a fost prezent la locul atacului.

„Am văzut avionul aterizând pentru a ajunge la loja autorităţilor. Am crezut că era un vehicul de înregistrare video care aparţine unui canal de televiziune care acoperă parada. Deodată, drona a explodat în faţa liderilor militari”, a spus oficialul, care a cerut să-şi păstreze anonimatul.

În afară de şeful de Stat Major, adjunctul acestuia şi şeful Informaţiilor Militare, au fost răniţi alţi 15 ofiţeri de rang înalt. 

O altă sursă militară a afirmat că există cel puţin cinci morţi, însă nu a specificat dacă între aceştia se află şi oficiali militari.