ATAC CU CUȚITUL, soldat cu doi morți și nouă răniți

ATAC CU CUȚITUL, soldat cu doi morți și nouă răniți

Două persoane au fost ucise şi alte nouă rănite într-un atac cu cuţitul la un magazin Walmart din sudul Chinei. Un bărbat a folosit un cuţit de bucătărie pentru a înjunghia mai mulţi oameni.

Două persoane au fost ucise şi alte nouă rănite într-un atac cu cuţitul la un magazin Walmart din sudul Chinei, a anunţat luni mass-media de stat, informează agenţia DPA, citată de Agerpres.

 

Un bărbat a folosit un cuţit de bucătărie pentru a înjunghia mai mulţi oameni într-un magazin Walmart din metropola Shenzhen duminică noapte, au declarat autorităţile, potrivit agenţiei de presă Xinhua.  

 

Poliţia l-a prins pe suspect, un şomer în vârstă de 30 de ani din oraşul Chongqing (sud-vest). El a devenit muncitor migrant în 2014, dar familia sa a declarat că a pierdut cu el contactul un an mai târziu şi că avea o boală psihică, potrivit Xinhua.

 

China are un control strict asupra armelor de foc şi atacatorii folosesc în general cuţite sau bombe artizanale, scrie DPA.

 

Luna trecută, un bărbat a detonat o bombă artizanală în faţa unei grădiniţe din oraşul Xuzhou (est), omorând opt persoane şi rănind alte 65.

Ne puteți urmări și pe Google News