NEWS ALERT. ATAC ARMAT în SUA. PATRU personae au fost RĂNITE. Ce s-a întâmplat cu ATACATORUL

NEWS ALERT. ATAC ARMAT în SUA. PATRU personae au fost RĂNITE. Ce s-a întâmplat cu ATACATORUL

Miercuri, un poliţist şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru au fost răniţi într-un schimb de focuri, în Carolina de Sud, pe coasta de est a Statelor Unite, au informat media americane. Suspectul a fost reţinut, potrivit autorităţilor, relatează AFP.

Potrivit canalului ABC News care citează un medic legist din comitatul Florence, locul unde s-a desfăşurat incidentul, unul dintre cei cinci poliţişti loviţi de gloanţe a murit. Informaţia a fost confirmată de canalul local de televiziune afiliat la CNN, WMBF, scrie Agerpres.

 

„Mai mulţi poliţişti au fost răniţi, printre care unii grav”, a scris într-un comunicat biroul primarului din Florence, citat de televiziunea locală. „Atacul armat s-a încheiat şi suspectul a fost reţinut”, au scris pe Twitter autoritățile din comitat, fără să precizeze numărul persoanelor rănite sau starea lor de sănătate.

 

Şeriful adjunct al comitatului, Glenn Kirby, a confirmat la WMBF că suspectul s-a predat autorităţilor după ce a discutat cu un negociator. Numeroşi responsabili politici şi-au exprimat emoţia după schimbul de focuri, de la guvernatorul statului Carolina de Sud la preşedintele Donald Trump. „Gândurile şi rugăciunile mele sunt, în această seară, alături de şeriful comitatului Florence şi departamentul de poliţie din Florence, în Carolina de Sud”, a scris pe Twitter liderul de la Casa Albă.