Așteptarea pensiei mărite continuă. Ce anunță Casa de Pensii despre termenele de plată

Așteptarea pensiei mărite continuă. Ce anunță Casa de Pensii despre termenele de plată Pensii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Așteptarea pensiei mărite continuă pentru o parte dintre seniori, cu toate că livrarea acestora era anunțată în luna septembrie. În acest context, eeprezentanții Casei de Pensii a Municipiului București au explicat de ce unii pensionari au primit în această lună sume mai mici decât cele prevăzute în decizia de recalculare.

Așteptarea pensiei mărite continuă. Ce spune Casa de Pensii

„Au fost identificate astfel de situații și acestea se datorează faptului că deciziile de recalculare a pensiei, potrivit Legii 360, au fost emise ulterior datei comunicării recalculării pensiilor pe luna septembrie. Aceste diferențe se achită în cel mai scurt timp”, a explicat reprezentantul Casei de Pensii.

În plus, acesta a precizat că românii vor primi diferența într-o singură tranșă, cel mai probabil în luna octombrie.

Pensii

Pensie. Sursa foto: Arhiva EVZ

Pensionarii ale căror pensii scad

În cadrul aceleași conferințe de presă, autoritățile au clarificat că anumite persoane vârstnice vor fi obligate să returneze fonduri către Casa Națională de Pensii Publice. Această măsură vizează seniorii ale căror pensii au fost majorate în mod eronat, depășind nivelul necesar.

Reprezentantul Casei de Pensii București a specificat că, începând cu 1 septembrie, pensiile vor fi revizuite și sumele percepute în exces vor fi deduse din plățile viitoare. De asemenea, aceste corecții se vor face în tranșe, pentru a nu pune o presiune financiară prea mare asupra beneficiarilor.

În plus, oficialul a menționat că suma reținută nu va depăși o treime din valoarea pensiei lunare.

Ce pot face seniorii nemulțumiți de recalcularea pensiei

Ministrul Muncii a anunțat că majoritatea pensionarilor din România au beneficiat de creșteri ale pensiilor, cu peste 82% dintre aceștia primind decizii de recalculare favorabile. În mod special, mai mult de 66% dintre persoanele care au lucrat în condiții speciale au fost incluse în aceste majorări. Pensionarii au opțiunea de a ridica noile decizii fie de la oficiul poștal, fie de la casa teritorială de pensii corespunzătoare, pentru a avea acces la informațiile actualizate despre pensii.

Pentru cei care nu sunt satisfăcuți de ajustările efectuate, ministrul a subliniat că au la dispoziție posibilitatea de a contesta decizia prin intermediul instanței. Contestarea se poate face în termen de 45 de zile de la primirea deciziei, conform legislației în vigoare.

În conformitate cu articolul 127, alineatul 1 din Legea nr. 360/2023, pensionarii pot adresa contestațiile lor instanțelor competente. Ministrul și-a exprimat speranța că numărul acestor contestații va fi cât mai redus, dorind astfel să minimizeze impactul negativ asupra procesului de recalculare.