Potrivit unor medici şi experţi în maladii infecţioase, ceea ce surprinde în cazul acestui nou tip de coronavirus este dimensiunea amplă a complicaţiilor pe care le provoacă în afara zonei plămânilor.

După mai multe studii realizate de cercetătorii americani, s-a ajuns la concluzia că acest  coronavirus poate fi transmis și pe cale sexuală. Mai mult decât atât, bărbații  au o problemă în plus față de femei în contractarea acestei infecții: ei pot deveni infertili, așa cum se întâmplă și în cazul virusului Zika.

Studiul a fost publicat luna trecută de JAMA, o revistă medicală, realizată de American Medical Association.

În acest context, cercetătorii susțin că în 15% din probele de spermă colectate a fost prezent virusul COVID-19.

„Trebuie subliniat faptul că spermatozoizii au o capacitate demonstrabilă de a transporta infecţii virale de la bărbat în tractul reproducător feminin, aşa cum se întâmplă în timpul transmiterii sexuale a Zika, de exemplu”, a declarat Dr. John Aitken.

În mod normal, virusul Zika este transmis de ţânţar însă poate fi transmis şi pe cale sexuală.

Mai mult decât atât, potrivit studiului,  virusul în spermatozoizi produce acumulare de angiotensină II, un hormon care reglează funcţia renală şi tensiunea arterială. Nivelurile crescute ale acestui hormon determină un răspuns imun împotriva particulelor invazive de Covid-19, iar expunerea prelungită la niveluri ridicate de angiotenstină II poate duce la moartea celulelor în spermă. Astfel, acest proces poate provoca pierderea fertilităţii în rândul bărbaţilor.

Până acum se știa că pacienţii cu COVID-19 pot experimenta tulburări de coagulare a sângelui, care pot să ducă la accidente vasculare cerebrale, dar şi la inflamaţii severe, care afectează apoi numeroase organe interne.

Noul coronavirus poate, de asemenea, să cauzeze complicaţii neurologice, care variază de la migrenă, ameţeală şi pierderea gustului şi a mirosului până la convulsii şi stări de confuzie potrivit cancan.ro