REȚEAUA care a CREAT ASASINUL NR. 1. PROTEJAT de SERVICII SECRETE și ÎNALȚI DEMNITARI. Conexiuni ce par IREALE

REȚEAUA care a CREAT ASASINUL NR. 1. PROTEJAT de SERVICII SECRETE și ÎNALȚI DEMNITARI. Conexiuni ce par IREALE

Capul gruparii infractionale „Semya” (rus. – familia), Aslan Gagiev, zis Djaco (Jaco), care are la „activ” peste 40 de asasinate, a avut protectori de rang înalt în mediul siloviki (politie-servicii secrete-armata) din Rusia, scrie „Novaia Gazeta”, intr-un material dedicat celui poreclit „Asasinul Nr.1” din Rusia.

Potrivit anchetatorilor din Austria, „comunitatea criminală” a lui Gagiev a fost creata în 2004. Membrii săi ii spuneau „Familia”, iar intre – „frați”, notează timpul.md

Gagiev însuși era cunoscut în Osetia de Nord drept „Fratele mare”. Membrii „Familiei“ se promovau drept ”haiduci moderni”, care faceau fapte bune ucigand „ticăloșii ce împiedică oamenii obișnuiți sa trăiasca in pace“. De exemplu, ei i-au lichidat pe membrii unui grup criminal care se ocupa cu răpirea de persoane. Liderul acestui grup era fratele fostului ministru adjunct al afacerilor interne al Osetiei de Nord.

De mâinile „fratilor“ au murit multi oficiali din Osetia de Nord, dar și persoane obisnuite, ucise pentru datorii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din „Familie“ faceau parte numerosi ofițeri de politie, inclusiv ofițeri Spetsnaz, procurori și angajatul uneia dintre diviziile cele mai secrete ale Ministerului de Interne din Rusia.

Gagiev și membrii „familiei“ sale au fost asociati cu un număr foarte mare de oficiali de rang înalt și rudele lor: sora ministrului adjunct al Industriei din Rusia, șeful uneia dintre cele mai importante departamente ale SKR (echivalentul FBI), procurorul regiunii Leningrad, cu conducerea de vârf a Osetiei de Nord, și chiar cu un angajat al administrației prezidențiale din Rusia.

Pana și existența „Familiei“ era asigurata pe cheltuiala statului rus, mai precis a „Companiei de leasing financiar“ – FLK, care a fost implicata în dezvoltarea aviației civile din Rusia și a obtinut miliarde de la bugetul federal. În instanța austriacă Gagiev a declarat ca prin intermediul acestei companii el platea lunar 1,2 milioane de euro șefului SKR, Alexander Bastrîkin, precizează timpul.md.

Dar, la un moment dat, banii nu au mai ajuns la destinatar, între membrii conducerii FLK au început certuri, din cauza cărora fondurile alocte din buget s-au „evaporat“. Din aceasta cauza, spune Gagiev, a și început urmărirea penală împotriva sa, scrie „Novaia Gazeta“.

Din materialele dosarului penal a lui Gagiev rezulta că, în anii 90, el a luat asupra sa vina pentru o infractiune economică comisă de către unul dintre angajații actuali ai administrației președintelui rus, Vladimir Putin. După ce și-a ispasit pedeapsă, Gagiev a obtinut acces la „oficiali de rang înalt ai autorităților de stat din Federația Rusă“.

În plus, Gagiev a menținut relații cu liderii gruparii criminale din Tambov, care, portivit „Novaia Gazeta“, mai mulți ani au fost parteneri de afaceri ai actualului președinte rus Vladimir Putin.

De-a lungul ultimilor trei ani, Gagiev și avocații săi au încercat să demonstreze în fața instanței austriece că urmărirea penală din Rusia împotriva sa este motivată politic, că vânătoarea împotriva sa a fost începuta de funcționari corupți și forțele de securitate, pe care el, timp de mulți ani, i-a mituit cu milioane de dolari. Instanța austriacă insa nu a ținut cont de aceste afirmatii și, pe 20 Iunie 2018, Aslan Gagiev a fost extrădat în Rusia.

Potrivit „Novaia Gazeta”, încercările autorităților ruse de a se disocia de Gagiev par acum ridicole. Cei care îl numesc astazi „Asasinul Nr.1 din Rusia“, ieri i-au cerut ajutorul. Gagiev a recunoscut ca a facut treaba murdara a statului rus si a luptat în războaie aranjate de statul rus.