Asasinarea mediatorului ONU, contele suedez Folke Bernadotte
- Florian Olteanu
- 3 septembrie 2023, 11:12
De multe ori, încercările de a media pacea au fost însoțite de atentate din partea celor care erau nemulțumiți de această mediere. Un astfel de caz este cel al contelui suedez Folke Bernadotte.
Asasinarea mediatorului ONU, contele suedez Folke Bernadotte. La 20 mai 1948, contele suedez Folke Bernadotte a fost numit mediator ONU în Palestina. El dorea ca în Palestina săexiste douăstate independente, unul arab și unul evreu. .
Evident, Israelul nu era mulțumit de orice tentativă politică internațională de a împărți Palestina, considerând aceste manevre ca fiind manevre post-coloniale. De aceea, statul evreu a încercat toate mijloacele, cum spunea Machiavelli pentru triumful „rațiunii de stat”.
Asasinarea mediatorului ONU. Grupul de acțiune
Un grup de acțiune evreiesc, numit Lehi (sau Stern) a decis asasinarea contelui suedez Folke Bernadotte Grupul care a planificat lovitura a fost coimpus din Ithzak Yezernitki (viitorul premier israelian Ithzak Shamir),Nathan Friedmann și Yisrael Eldad și, posibil Immanuel Strassberg. Yehoshua Zelter, șeful Lehi din Iersualim a pregătit cinci tineri: Shmuel Rosenblum, David Efrati, Yehoshua Cohen Meshulam Makover, Itzhak Markowitz, care, alături de el, la 17 septembrie 1948, călătorind cu omașină militară de teren a Armatei Israeliene au tăiat calea mașinii oficialului internațional, în cartierul Katamon.
Cum s-a produs atentatul
Un supraviețuitor din mașina atacată, generalul Lundstrom a afirmat că din mașină a coborât un militar, care în loc să verifice actele a tras pe fereastra mașinii (peste generalul Lundstrom) cu un automat ucigându-i pe loc pe contele Bernadotte (decesul s-a constatat la Spitalul Hasaddah) și pe colonelul francez Andre Serot, atașat militar, confundat cu un oficial american.
Atacul a avut loc, la intersecția dintre Piața Ben Zion Guini cu strada Hapalmah. La atentat ar mai fi participat și Avraham Steinberg și Ieshua Cohen. Membrii grupului Lehi-Stern au fost anchetați formal, însă nimeni nu a fost condamnat definitiv,unii dintre ei intrând, mai târziu, ca înalți demnitari în cadrul Parlamentului și chiar Guvernului Israelului.
Prescrierea asasinatului
Omorul s-a prescris în 1971, iar în 1977, grupul Lehi s-a legitimat oficial ca grup care luupta pentru statul Israel. Deși la funeraliile luiFolke Bernadotte a participat și un reprezentant al Israelului, Suedia a acuzat în permanență Guvernul Israelului că a ordonat acest atentat împotriva contelui Folke Bernadotte