Asasinarea lui Emi Pian, tot din vina PSD-ului! Iohannis, „explicații” privind clanurile interlope
- Dan Coravu
- 5 august 2020, 19:21
Președintele Klaus Iohannis a dat din nou vina pe PSD , în conferința de presă de astăzi, de la Cotroceni, când a fost întrebat ce face statul în lupta împotriva clanurilor interlope.
„Este un fenonen pe care il observam cu îngrijorare. Este o preocupare intensă și la Interne, și la marile parchete, și la Ministerul Justiției. Însă trebuie să vedem lucrurile așa cum sunt.
Nu se poate repara de pe o săptămână pe alta ce s-a stricat 30 de ani. Daca vreți să fiu mai acid politic, să ne amintim cu tristețe de cei 3 ani de guvernare PSD în care PSD a încercat cu toata forța să apere penalii. Asta se vede acum pe străzi.
Actualul guvern vine cu măsuri dar când ajunge în Parlament este aceeasi majoritate PSD-istă care se opune la reformele necesare”, a declarat Iohannis.
Moartea lui Emi Pian şi informaţiile lui Traian Băsescu. Apare şi SRI, atenţie!
Moartea lui Emi Pian a generat numeroase reacţii, printre care se numără şi cele avute de fostul preşedinte al României, Traian Băsescu.
Într-o intervenţie la B1 Tv, Băsescu a declarat că instituțiile statului au ajuns să aibă o atitudine mult prea defensivă cu privire la rețelele de crimă organizată.
În acest context, europarlamentarul trage un semnal de alarmă şi subliniază că această stare de lucruri trebuie să se schimbe.
Altfel, cetăţenilor vor ajunge să se teamă să mai iasă din case din cauza clanurilor interlope, care nu mai au rezerve şi comunică intens inclusiv pe Facebook.
De asemenea, fostul şef al statului a subliniat că SRI trebuie să revină la supravegherea clanurilor interlope.
„Că s-or omorî între ei, s-or omorî între ei, dar fac lucruri mult mai ticăloase: își împart țara, își împart orașele, își împart zonele de acțiune…
Pentru că oamenii ăștia nu sunt în câmpul muncii și trăiesc într-un lux exorbitant. Traficul de mașini continuă să-l facă, că de asta și-au lăsat o parte din bandă pe unde au fost până acum.
Traficul de carne vie merge înainte fără probleme, traficul de droguri funcționează, taxele de protecție le impun acum…
Vedeți ce au pățit chiar maneliștii, cărora le iau banii sau le dijmuiesc sumele pe care le încasează. Asta înseamnă că statul trebuie să se ranforseze foarte rapid pe zona asta.
Degeaba-mi spune domnul chestor Despescu că substituie DGIPI cu o unitate specială pe care a înființat-o acum un an și jumătate, doi ani. DGIPI era o structură care era infiltrată peste tot. După protocoale, SRI s-a retras din supravegherea grupărilor de crimă organizată”, a declarat Băsescu.
Conform sursei citate, Băsescu a mai remarcat faptul că acum instituțiile statului sunt în defensivă în loc să fie în ofensivă:
„Trebuie restabilită implicarea unor unități de informații puternice ale Ministerului de Interne, SRI trebuie să revină pe câmpul de culegere a informațiilor de la grupările interlope.
Nu mai e sectoristul, care avea 10 străzi și știa tot ce se întâmplă. Acum e polițiștul de proximitate care are 10.000 de oameni. E imposibil să sesizeze traficul de droguri, traficul de orice.
Eu n-am ezitat să introduc în Strategia de Securitate Națională lupta cu crima organizată și a luat-o ca sarcină de căpătâi și Ministerul de Interne și SRI. Punct!
Dacă noi înțelegem prin crimă organizată gulerele albe, greșim. Nu numai ele pot fi crimă organizată. E mult mai violentă lupta clanurilor interlope.”
Băsescu a atras atenţia că lichidarea lui Emi Pian (n.r. – Florin Mototolea pe numele real) are implicaţii care scapă cetăţenilor oneşti.
Ce ascund reglările de conturi între interlopi?
„N-aș sta liniștit că, e evident, ăsta nu e un caz întâmplător. Ei joacă sume uriașe la barbut, cărți ce or juca acolo, care provin din trafic de carne vie, din trafic de mașini furate, din trafic de droguri, din cămătărie, din taxe de protecție. Din acest motiv, n-aș sta liniștit deloc. Au milioane pe care să le joace și n-au carte de muncă!
Odată diminuată activitatea în străinătate, își vor extinde activitățile în România, vor trece la tâlhărie masiv, la spargeri de case, care deja se întâmplă tot mai des în Ilfov și București.
O să ajungem să ne fie frică să mergem pe stradă dacă statul nu face ce trebuie: risc de securitate națională și toate structurile mobilizate pentru lichidarea acestor grupări sau punerea lor sub control”, a spus fostul președinte.