O celebră artistă din România renunță la muzică: Nu mă mai regăsesc în anturaj

O celebră artistă din România renunță la muzică: Nu mă mai regăsesc în anturaj Sursa foto:pixabay

O celebră artistă din România s-a gândit să se dispară din lumina reflectoarelor și să se reprofileze. Ea a spus că s-ar putea retrage într-un loc liniștit, departe de lumea mondenă.

Narcisa Suciu și-a început cariera în industria muzicală de la o vârstă fragedă și s-a bucurat de un succes formidabil într-un timp foarte scurt. Artista îşi dorea să devină bibliotecară sau însoțitoare de zbor, dar visul nu s-a îndeplinit.

„Dacă e vorba despre ce voiam să mă fac când eram mică, pe atunci mă gândeam că aș vrea să fiu stewardesă! Aveam senzația că în momentul în care pui uniforma pe tine deja vorbești toate limbile străine. Asta îmi închipuiam! Pe urmă, la un moment dat, când eram foarte mică, mă uitam la femeia care ne aducea corespondența și punea în cutiile poștale scrisori”, a spus Narcisa.

A vrut să fie bibliotecară

Artista a mai declarat că s-ar fi făcut bibliotecară dacă nu ar fi avut voce. „Cel mai fain este să fii bibliotecară. Cred că, dacă nu aș fi putut să cânt, asta făceam! Am făcut limbi străine la liceul unde am terminat, dar clasa cealaltă era de biblioteconomie. Cred că mă duceam acolo!”, a declarat artista, pentru Ego.

Ne puteți urmări și pe Google News
narcisa suciu

O celebră artistă din România renunță la muzică. „Nu mă mai regăsesc în anturaj”. Sursa foto Facebook

Narcisa Suciu s-ar putea retrage la mănăstire

Narcisa a spus că s-a gândit să renunțe la muzică și să se retragă la mănăstire. Ea a mai declarat că artiștii nu au pensie și că nu știe exact când va dispărea din lumina reflectoarelor.

„Nu exclud varianta aceasta, dar nu mă grăbesc! Nu acum! Dar, la un moment dat în viață, spre final, mă gândesc că este o variantă! Care pensie? Nu există în meseria noastră pensie! Nu știu, mă gândesc că, la un moment dat, dacă nu mă mai regăsesc în anturaj și în ce fac în momentul respectiv, este o variantă pentru mine, de ce nu?”, a mai completat artista.

A mai stat la mănăstire

După ce a murit mama ei, Narcisa a stat o perioadă la Mănăstirea Bârsana. Aceasta a declarat că a simțit nevoia să se apropie de Dumnezeu și să își facă ordine în gânduri. Ea a mai spus că este loc pentru toată lumea în mănăstiri.

„Am și fost la Mănăstirea Bârsana și am stat o vreme cu maicile de acolo. M-a invitat maica stareță. Eu văd mănăstirea ca pe un loc în care îți permiți să te uiți un pic în tine, să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, să te apropii mai mult de Dumnezeu. Nu se poate călugări oricine, dar dacă te duci la poarta mănăstirii și mărturisești că vrei să rămâi acolo, te primesc”, a declarat vedeta.