SUA: Cotațiile la bursă ale producătorilor de arme au crescut după masacrul din Las Vegas

SUA: Cotațiile la bursă ale producătorilor de arme au crescut după masacrul din Las Vegas

Cotațiile producătorilor de arme au urcat vertiginos luni, după masacrul din noaptea precedentă, soldat cu cel mai mare număr de victime din istoria modernă a Statelor Unite ale Americii.

Acțiunile producătorului de arme Sturm Ruger se tranzacționau luni, la închiderea bursei, cu 53,50 $, înregistrând o creștere de aproximativ 3,5%.

American Outdoor Brands, cunoscută neoficial ca Smith & Wesson, a înregistrat o creștere a valorii acțiunilor sale de peste 3%, bursa închizându-se la 15,74 $ pe unitate. Compania Olin, care deține marca Winchester, a înregistrat o creștere spectaculoasă de 6,6%, până la valoarea totală de 36,52 $ pe acțiune. Analiștii consideră că această creștere semnalează impresia investitorilor conform căreia membrii Congresului vor încerca să impună o legislație mai severă privind controlul armelor de foc, iar această temere ar putea conduce la un nivel maxim al pieței pentru arme. Creșteri asemănătoare au avut loc după un alt masacru, care a avut loc în Orlando vara trecută. Au fost ucise 49 de persoane atunci. La fel s-a întâmplat și după masacrul de la liceul Hook, în anul 2012. Deși nu s-au impus restricții cu privire la deținerea de arme după aceste masacre, vânzările au crescut în timpul mandatului fostului președinte Barack Obama, deoarece cumpărătorii de arme erau îngrijorați cu privire la noi reglementări în domeniu. Acțiunile companiilor producătoare de arme au scăzut în urma alegerii președintelui Donald Trump, care este considerat mai tolerant cu susținătorii dreptului de a poseda arme de foc. "A fost manifestarea unui rău absolut", a declarat Trump luni, după masacrul din Las Vegas, dar nu a dorit să răspundă la întrebările despre legislația privind controlul deținerii armelor de foc. Acțiunile companiilor deținătoare de cazinouri în Las Vegas s-au prăbușit, luni. MGM Resorts, care deține cazinoul Mandalay Bay, a înregistrat o scădere a valorii acțiunilor de aproape 6%, tranzacțiile la bursă închizându-se la 30,77 $.

 

Ne puteți urmări și pe Google News