Armata SUA, pregătită ORICÂND pentru NOI ATACURI în Siria

Armata SUA, pregătită ORICÂND pentru NOI ATACURI în Siria

Armata Statelor Unite este pregătită oricând pentru noi lovituri în Siria, pentru a descuraja regimul Assad de a mai lansa atacuri cu arme interzise.

Amiralul US Navy, Michelle Howard, a declarat sâmbătă că rachetele de croazieră americane care au lovit baza siriană Shayrat au distrus facilitățile prin care Siria putea să lanseze atacuri chimice și că, dacă va fi necesar, astfel de lovituri vor mai exista, potrivit Reuters.

Howard, care este comandant al forțelor navale americane din Europa și Africa, a declarat că Statele Unite au decis să lanseze atacurile cu rachete după ce ONU nu a reușit să treacă o rezoluție de condamnare a atacului cu arme chimice asupra orașului Khan Sheikhoun, în care au fost uciși mai mult de 80 de pesroane, dintre care 31 de copii și peste 20 de femei.

„Am lansat atacul asupra unei baze aeriene ce a fost folosită pentru atacul cu arme chimice. Acesta nu mai există”, a declarat Howard la Koln, adăugând că a fost nevoie de un mesaj foarte clar privitor la folosirea armelor chimice, interzise prin tratate internaționale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Întrebată ce va face armata SUA în cazul unor noi atacuri, amiralul a spus că toate capacitățile de luptă sunt pregătite să răspundă în cazul unui nou atac asupra civililor. „Dacă inițiativele pe linie civilă nu au succes, opțiunea militară este mereu pregătită”, a mai spus Howard. Ea a refuzat însă să ofere detalii privind operațiunea prin care 59 de rachete Tomahawk au fost lansate de pe USS Porter și USS Ross, sub coordonarea comandamentului central pentru Orientul Mijlociu.

Amiralul a mai declarat că operațiunea a fost un succes, reușind să scoată din uz baza aeriană Shayrat și să distrugă capacitățile de lansare a armelor chimice. Howard a mai reliefat precizia cu care s-a desfășurat operațiunea.

Administrația de la Washington a criticat dur atrocitățile comise de siria, însă autoritățile de la Damasc au respins categoric orice responsabilitate în legătură cu atacul chimic, punând morțile pe seama unui depozit de arme chimice al rebelilor, lovit de aviația siriană.