Armata preia inițiativa împotriva COVID-19. Ministrul Ciucă a semnat ordinul
- Ionel Sclavone
- 31 octombrie 2020, 22:59
Armata intervine pentru susținerea sistemului medical national implicat în combaterea pandemiei de COVID-19.
Direcţia Medicală a MApN a dispus măsuri pentru suplimentarea forţelor şi mijloacelor puse la dispoziţia sistemului medical naţional pentru combaterea efectelor pandemiei COVID-19. Măsura a fost adoptată din ordinul ministrului apărării naţionale, Nicolae Ciucă.
Astfel, Armata pune la dispoziție locuri pentru pacienți în spitalele militare din Sibiu și din Iaşi, asigură voluntari pentru unitățile medicale COVID şi personal pentru efectuarea anchetelor eidemiologice, se arată într-un comunicat de presă al MApN. Potrivit sursei citate, Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu devine unitate medicală de suport COVID-19, cu o capacitate de 11 paturi.
„Începând cu seara zilei de sâmbătă, 31 octombrie, unitatea spitalicească militară din Sibiu va prelua pacienţi pozitivi la infecţia cu SARS-CoV-2, având destinate în acest sens şase paturi pentru pacienţii cu forme medii şi cinci paturi ATI, pentru formele severe şi grave. Pacienţii vor fi direcţionaţi la unitatea medicală militară de Spitalul Judeţean Sibiu”, se arată în comunicatul de presă transmis de minister.
Începând cu duminică, 1 noiembrie, ora 12.00, Secţia „COVID-19” a Spitalului Clinic Militar de Urgenţă din Iaşi îşi va mări capacitatea de la 16 la 30 de paturi pentru tratarea pacienţilor cu forme medii, care necesită suport de oxigen.
Studenții voluntari vor lucra la DSP
Pe de altă parte, Institutul Medico-Militar (IMM) va sprijini Direcţiile de Sănătate Publică ale Municipiului Bucureşti şi judeţului Mureş pe două linii de efort.
Astfel, studenţi din anii 2 şi 3 ai IMM îşi vor desfăşura în mod voluntar activitatea, începând cu 2 noiembrie, în cadrul call-center-urilor operaţionalizate de cele două DSP, pentru desfăşurarea anchetelor epidemiologice. Repartizarea studenţilor voluntari către cele două DSP se va face pe baza nevoilor zilnice de suplimentare a personalului.
„Tot pe bază de voluntariat, 62 de studenţi din anii 4, 5 şi 6 de la IMM Bucureşti şi 17 de la IMM Târgu Mureş s-au înscris pentru a-şi desfăşura activitatea în spitalele militare din ţară, în facilităţile de tratare sau suport COVID-19 sau în cele ATI. Repartizarea studenţilor se va face, de asemenea, în funcţie de nevoile unităţilor medicale”, se arată în comunicatul de presă al MApN.