Armă chinezească cu LUNETĂ ȘI AMORTIZOR, găsită înainte să fie folosită

Armă chinezească cu LUNETĂ ȘI AMORTIZOR, găsită înainte să fie folosită

O armă cu amortizor, produsă în China, care urma să fie folosită, a fost capturată, noaptea trecută, de poliţiştii timişeni.

Împreună cu reprezentanții ai Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, oamenii legii din Timișoara au făcut un control de noapte pe fondul de vânătoare 41 Cralovăţ, aparţinând Facultăţii de Horticultură şi Silvicultură. În jurul orei 23,30, au observat doi bărbaţi cu un ATV care luminau câmpul cu un far. Cei doi au fost identificaţi ca fiind Gabriel Petruş din localitatea Şuştra şi Voislav Andreici din Petrovaselo. Ei aveau asupra lor o armă de vânătoare cu glonţ, cu lunetă şi amortizor, din China. În urma verificărilor s-a stabilit că arma nu era deţinută legal, mai mult, cei doi nu dețineau autorizație de vânătoare. Pe numele celor doi a fost întocmit dosar penal pentru braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. (Sursa foto: Pressalert)

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News