Aplicația care-ți transformă casa într-o menajerie. Cum să nu te plictisești în izolare

Aplicația care-ți transformă casa într-o menajerie. Cum să nu te plictisești în izolare

În vreme ce lucram, soția mi-a trimis un mesaj în care mă anunța că un rechin și-a făcut culcuș în patul din dormitor, iar un tigru fioros ne-a ocupat camera de zi. Pentru că era de necrezut, mi-a trimis și două fotografii care să mă convingă.

În fapt este vorba de o aplicație din Google, foarte ușor de accesat, care îți permite să-ți transformi casa într-o adevărată menajerie, cu urși, tigri, lei, lupi, pinguini imperiali, aligatori, pisici, gheparzi, câini, capre, cai, panda, rechini, ponei, șerpi, broaște țestoase și alte câteva specii de animale.

Ai nevoie doar de un smarphone ce rulează  Android 7.0 ori o variantă  ulterioar, respectiv iOS 11 sau o variantă ulterioară. Aplicația îți plasează în casă un animal 3D, la scară reală și îți oferă un bun prilej de distracție, ție și copiilor.

Pentru aceasta trebuie să urmezi câțiva pași foarte simpli, la îndemâna oricui:

Cauți pe Google animalul pe care îl dorești. Apoi în rezultatele căutării vei găsi un chenar în care apare animalul și un buton „Vizualizați în 3D”. Apeși butonul, iar acesta îți va deschide o nouă fereastră în care ai opțiunea „Vedeți în spațiul dvs”. În prealabil trebuie să acozi permisiunea aplicației să-și acceseze camera foto.

Înainte să-ți dai seama, te vei trezi cu un ditamai tigrul în cameră sau cu un panda simpatic ce ronțăie dintr-o tulpină de bambus. Mai trebuie doar să plasezi creaturile 3D în locuri haioase, alături de cei dragi și să imortalizezi momentele cu ajutorul camerei foto.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News