Subvenții APIA. Când încep plățile pentru schemele din sectorul vegetal și zootehnic

Subvenții APIA. Când încep plățile pentru schemele din sectorul vegetal și zootehnicSursa foto: Arhivă EvZ

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a comunicat datele de începere a plăților pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT) și schemele destinate sectorului vegetal și zootehnic.

APIA a examinat solicitările fermierilor români, prezentate într-o adresă oficială trimisă prin intermediul Alianței pentru Agricultură și Cooperare la data de 26 ianuarie 2024.

Data de la care vor fi primite subvențiile APIA pentru sectorul vegetal și zootehnic

Agenția a anunțat calendarul plăților pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT), precum și deblocarea ecoschemelor, cu efectuarea plăților tuturor subvențiilor, finanțate din bugetul național.

Până în momentul de față nu a fost demarată plata pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii – ANT vegetal și zootehnie.

Din experiența anilor precedenți vă putem comunica faptul că aceste măsuri intră în procedură de plată începând cu a doua jumătate a lunii februarie”, a fost răspunsul dat de APIA fermierilor.

Termenul limită pentru efectuarea plăților este 30 iunie 2024.

Blocada cerealelor impusă de Rusia

Fermieri. Sursa foto: Arhiva EVZ

Sumele pe care urmează să le primească fermierii

Potrivit cuantumurilor din campania 2022, fermierii ar urma să primească următoarele sume:

  • Ajutor Național Tranzitoriu (ANT 1) – culturi în teren arabil, cuantum 2022: 11,9238 euro/ha;
  • Ajutor Național Tranzitoriu (ANT 2-3) – in /cânepă pentru fibră, cuantum 2022: 18,4310 euro/ha;
  • Ajutor Național Tranzitoriu (ANT 4) – tutun, cuantum 2022: 5.254,6083 euro/ha;
  • Ajutor Național Tranzitoriu (ANT 5) – hamei, cuantum 2022: 311,7692 euro/ha;
  • Ajutor Național Tranzitoriu (ANT 6) – sfeclă de zahăr, cuantum 2022: 180,6441 euro/ha.
  • ANTZ 7 – sector lapte bovine: 19,3898 euro/tona de lapte;
  • ANTZ 8 – sector carne bovine: 67,2574 euro/cap de animal;
  • ANTZ 9 – ovine/caprine: 4,8947 euro/cap de animal.

Suma finală pe hectar va fi determinată după ce APIA va finaliza și va comunica suprafețele eligibile pentru fiecare cultură sau sector zootehnic pentru campania din 2023.

Subvenții APIA

APIA. Sursa foto: Arhiva EVZ

Suma subvenției APIA pentru crescătorii de animale

Proiectul de hotărâre de Guvern referitor la aprobarea bugetului alocat schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor pentru anul 2024 a fost pus în transparență decizională de către Ministerul Agriculturii.

Prin intermediul proiectului de act normativ, se precizează suma totală a schemei de ajutor de stat pentru anul 2024, în cuantum maxim de 228.000.000 lei, încredințate ca credite de angajament.

Această sumă include 70.680.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine și ecvine, și 157.320.000 lei pentru speciile ovine și caprine, din care 161.864.000 lei sunt credite bugetare, cu 50.178.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine și ecvine, și 111.686.000 lei pentru speciile ovine și caprine.

articol sustinut