Apel disperat al unui motociclist! Desfășurare de forțe impresionantă pentru salvarea lui
- Georgeta Petrovici
- 11 august 2019, 22:48
Un motociclist care practica enduro și a rămas în pană pe un câmp a fost salvat de un pompier care împarte aceeași pasiune pentru motocicletele de teren. Acesta a fost găsit după câteva ore: viu, dar deshidratat. Bărbatul de 42 de ani a avut parte de aventura vieții lui.
Alarma s-a dat în jurul orei 19.00, când s-a primit un apel la 112. Un motociclist a transmis că s-a pierdut undeva în județul Arad, la limita cu județul Hunedoara. Bărbatul spunea că e conștient, dar deshidratat, nu știa unde se află exact și a spus că nu poate continua deplasarea. În plus, nu avea semnal la telefon, putând apela doar 112, astfel că a reușit sa transmită coordonatele GPS de la locul în care se află.
Cazul a fost preluat de ISU Arad și urmează o adevărată mobilizare de forțe.
„Colegii din județul Hunedoara ne redirecționează cazul. Dispeceratul ISU Arad, mr. Adrian Deacu, plt.maj Tiberiu Bedo, plt. adj. șef Ionel Ungureanu, pompieri a căror muncă nu se vede dar se simte, reușesc în mai puțin de 3 minute sa îl localizeze și sa transmită forțelor de la Secția Bârzava locația. În mai puțin de jumătate de oră, trei autospeciale de teren ale Secției de Pompieri Bârzava, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Postului de Poliție Petriș, Salvamont-Salvaspeo și Ocolul Silvic au plecat de la primăria Petriș în căutarea dispărutului. A fost solicitat din timpul liber și colegul nostru plt.maj George Leric de la Secția de Pompieri Bârzava. George, un salvator dedicat meseriei și iubitor de enduro deține o motocicletă de tip enduro, este localnic și cunoaște foarte bine zona. El este cel care reușește să îl găsească pe motociclistul care a apelat la 112”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Arad.
Pompierul pasionat de enduro a reușit să coboare victima, pe un drum scurt, accesibil doar motociletelor, până la echipajul SMURD.
În jurul orei 21,00, motociclistul de 42 de ani a ajuns deja la padamedici. Starea lui este bună, mai transmit pompierii.