Apartamentele, tot mai ieftine

Apartamentele, tot mai ieftine

Tendinţa de scăderea a preţurilor pentru locuinţe, observată încă din a doua jumătate a anului trecut, continuă într-un ritm accelerat atât în Capitală, cât şi în celelalte mari oraşe din ţară, arată analiza întocmită de site-ul de specialitate imobiliare.ro.

Potrivit aceleiaşi analize, în Capitală, tendinţa de scădere este cea mai accentuată, un apartament cu două camere situat într-un bloc construit înainte de 1990 a ajuns să fie scos la vânzare pentru un preţ începând cu 1.024 euro/mp. 

43.000 de euro pentru un apartament cu două camere

De exemplu, pentru un apartament cu două camere, cu o suprafaţă de 42 mp, situat în cartierul Titan, preţul cerut este de 43.000 euro. Apartamentele cu trei camere sunt chiar mai ieftine, preţurile pornind de la 908 euro/mp.

Ne puteți urmări și pe Google News

În Drumul Taberei, preţurile cerute de vânzători pentru un apartament cu trei camere cu o suprafaţă de 65 mp pornesc de la 59.000 euro.

Braşov- 60.000 de euro pentru un apartament cu trei camere

În Braşov, apartamentele cu două camere din blocurile vechi sunt scoase la vânzare pentru preţuri care pornesc de la 1.000 euro/mp.

În ceea ce priveşte apartamentele cu trei camere, acestea sunt şi mai accesibile, existând oferte în piaţă la preţul de 800 euro/mp.

Cine dispune de 60.000 euro poate să cumpere în prezent un apartament cu trei camere cu o suprafaţă de 75 mp situat într-unul din cartierele Braşovului.

Cluj-Napoca –Apartamentele rămân scumpe

Ceva mai scumpe, însă tot în scădere, sunt ofertele din Cluj-Napoca. Preţurile pe metrul pătrat cerute de vânzători pentru un apartament cu două camere pornesc de la 1.074 euro.

Astfel, pentru un apartament cu două camere, confort 1, cu o suprafaţă de 54 mp situat în zona Zorilor, clujenii pot negocia în jos pornind de la 58.000 euro.

Apartamentele cu trei camere sunt uşor mai ieftine, preţul pe metru pătrat pornind de la 1.000 euro.

Constanţa – ritm lent de scădere

Constanţa rămâne în continuare oraşul în care ritmul de scădere a preţurilor la nivelul segmentului rezidenţial este printre cele mai lente din ţară.Preţul unui apartament cu două camere scos la vânzare în Constanţa porneşte de la 1.148 euro/mp.

În zona Tomis II, de pildă, pentru un apartament cu două camere, confort 1, cu o suprafaţă de 48 mp, agenţia imobiliară cere un preţ de 56.000 euro.

Apartamentele cu trei camere sunt însă mai ieftine, preţul pe metrul pătrat pornind de la 929 euro.

Cele mai mici preţuri la Iaşi

Capitala Moldovei prezintă cele mai mici preţuri dintre oraşele analizate. Pentru un apartament cu două camere, confort 1, cu o suprafaţă de 60 mp situat într-un imobil construit înainte de 1990, preţurile cerute de vânzatori pornesc de la 767 euro/mp.

În schimb, ieşenii par să preţuiască mai mult apartamentele cu 3 camere, preţurile pentru această categorie încep de la 900 euro/mp.

Timişoara – vânzătorii resimt criza

Tendinţa de scădere a preţurilor este resimţită din plin de către vânzătorii din Banat.În Timişoara, preţul cerut în prezent pentru un apartament cu două camere situat într-un bloc construit înainte de 1990 porneşte de la 818 euro/mp.

Astfel, pe piaţă există apartamente cu două camere, confort 1, cu o suprafaţă de 55 mp situate în cartiere bune ale oraşului, pentru preţuri care încep cu 45.000 euro.

Uşor mai ridicate sunt preţurile pentru apartamentele cu 3 camere, care pornesc de la 825 euro/mp.