Alegerile din Ucraina de duminică au adus în prim plan un rezultat neașteptat la începutul cursei electorale: Președintele Maidanului, Petro Poroshenko, cel care-și încheie primul mandat după ce a gestionat agresiunea rusă din Estul Ucrainei, a fost împins în turul doi, alături de Vladimir Zelenski, un comediant venit de nicăieri, croit parcă de-a dreptul în laborator pentru destinația care i-a fost atribuită de a intra primul în turul doi ca sparing-partner al titularului postului.

Zelenski e un actor mediu, dar cu impact la public, cu precădere a publicului pro-rus din Ucraina. E născut în Krivoi Rog și are o priză deosebită la ucrainenii etnici ruși prin rolul său în serialul-telenovelă Servitorul Statului, acolo unde joacă exact rolul unui om normal devenit președinte, la televiziunea 1+1 a oligarhului Ihor Kolomoiski. Ne notat că acesta a fugit din țară după un faliment răsunător și discutat al PrivatBank, banca sa, și după o dispută aparentă cu autoritățile inclusiv cu Petro Poroshenko. Cei doi, Poroshenko și Kolomoiski, au avut mai degrabă o cooperare în Maidan – Revoluția Demnității pro-europene din Ucraina, din noiembrie 2013-februarie 2014, care a dus la fuga lui Yanokovici, așa cum au avut și în conflictul din Estul Ucrainei. Kolomoiski este susținător și finanțator a mai multor partide și candidați, având și propriul partid naționalist, și susținând și un număr de grupuri de voluntari din Donbas.

Dacă e să ne uităm cu atenție, campania a început cu Petro Poroshenko pe locul 4-5 în preferințele electoratului, cu Iulia Timoshenko, principalul său contracandidat pe primul loc consolidat și cu un număr de politicieni vechi, între care fostul ministru al Apărării Anatoliy Hritsenko sau Yuri Boiko, fostul ministru al Energiei din partidul pro-rus al lui Yanukovici, plasați înaintea sa ca sufragii. A fost testat în cursă și un cântăreț rock, Sviatoslav Vakarciuk, un fel de Mesia al publicului, care nu a mai intrat în cursă pentru că nu performa. După intrarea în cursă a lui Zelenski, toate calculele s-au inversat iar astăzi Iulia Timoshenko a ajuns pe un loc trei consolidat iar Iuri Boiko a ieșit, practic, din cursă, ca și orice alt candidat cu etichetă de prorus. Cum s-a produs miracolul?

Ei bine, Vladimir Zelenski a jucat perfect rolul în care a fost distribuit. Consolidat ca imagine și notorietate de către serialul de televiziune, în campanie el nu s-a regăsit decât în actele artistice ale trupei sale, chiar dacă a creat și un partid, Servitorul Statului, cu nume omonim cu serialul în care joacă, aflat pe primul loc în sondajele de opinie. Nu a avut dezbateri publice, nici ieșiri în confruntări cu alți candidați. Practic, unicele dezbateri din turul 1 au vizat candidații plasați mai prost în sondaje.

Zelenski a fost, în același timp, și un candidat anti-sistem – unicul non-politician în cursă, cu șanse, între cei 39 concurenți înregistrați, o abundență nemaiîntâlnită, o altă găselniță de strategie electorală – și un candidat pentru electoratul prorus sau etnic rus, și un candidat anti-regim, anti-Poroshenko. Rezultatul a fost capacitarea unor electorale multiple: unul pro-rus, unul anti-sistem, tânăr și inovativ, în căutarea de figuri noi, unul de opoziție, mai degrabă anti-Poroshenko și împotriva regimului curent al Frontului Popular și Blocului Petro Poroshenko “Solidaritatea”. Rezultatul a fost dispariția din prim-planul cursei electorale a oricărui candidat pro-rus, pătrunderea lui Zelenski în prim plan, pe primul loc în sondaje și, practic, intrat în turul doi și, mai important, prăbușirea în sondaje a Iuliei Timoshenko, căzută constant, pas cu pas, până pe poziția a treia.

Dacă alăturăm celor două procese faptul că Petro Poroshenko a crescut constant, pe baza politicilor sale anti-ruse, pro UE și NATO – modificarea Constituției pentru includerea celor două deziderate pentru Ucraina, obținerea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene, naționalismul pro-ucrainean privind limba și învățământul în limba ucraineană (contrară chiar recomandărilor Comisiei de la Veneția și în detrimentul minorităților inclusiv cea românească) - rezultatul a fost o creștere în sondaje și intrarea în turul doi de scrutin, pe trend ascendent, cu contracandidatul cel mai puțin pregătit să-l înfrunte, pe care parcă și l-a ales singur.

La ora la care fac această analiză, rezultatele alegerilor prezidențiale din turul întâi nu au fost date publicității. Dacă prezența la vot nu a suferit mari cutremure și deraieri iar sondajele – toate – sunt corecte, în turul al doilea trebuie să se fi calificat Vladimir Zelenski și Petro Poroshenko. Indiferent de rezultatul în turul întâi, cred că modul în care a fost construită campania ar trebui să fie o adevărată lecție pentru oricine urmărește aceste acțiuni pentru că strategia a fost genială: să aduci un președinte în funcție de la un procent cu o cifră în turul doi, cu șanse de a câștiga scrutinul, e un pas mare și o întreprindere ce merită toată aprecierea, dacă ea se produce până la capăt.

Și are toate șansele să fie astfel. Mai întâi pentru că electoratul tuturor celorlalți candidați este unul mai degrabă tradițional, pro-sistem, care ar capacita mai degrabă susținere pentru un politician cunoscut decât pentru un novice. Apoi pentru că răul cunoscut e întotdeauna mai acceptabil decât necunoscutul, pentru acești votanți care chiar vor veni la vot în turul doi.

În fine, pentru că Poroshenko crește sensibil și constant în sondaje, iar un eventual salt de trambulină în turul doi, după primele sondaje, îl vor propulsa mai lesne în câștigător. Și chiar dacă azi Zelenski e anunțat câștigătorul în turul al doilea, aici dezbaterile publice nu vor putea fi la fel de lesne evitate fără costuri, iar față în față actorul riscă să facă o figură nepotrivită - anunțată deja de prestațiile sale în fața presei străine - în orice caz riscă să-și dezamăgească votanții și să piardă în fața politicianului rodat, și în funcția pentru care candidează.