„Chiar trebuie sa fii pe fază, dacă vrei să prinzi o gagică cu această mașină”. Cele mai NOSTIME anunțuri auto
- Vlad Petrescu
- 14 august 2017, 13:01
Anul fabricației, kilometri parcurși, starea vehiculului, câteva dotări și evident, datele de contact. Cam acestea sunt datele exacte pe care trebuie să le treci în anunțul de vânzare a unui autoturism. Dar site-urile de specialitate oferă șoferilor ocazia să spună și ceva despre mașina pe care au condus-o atâția ani! Aici, unii dintre proprietari se lasă purtați de val, iar textele rezultate ajung să fie distribuite de mii de oameni pe Internet!
“Vand hoit din 2004 1.9 diesel – 1.000 lei
Vand cadavru de masina din 2004 . E un hoit ordinar, defect motoru… are itp da degeaba ca nu mere trebe bagate 2 3 milioane in ea sa se taraie. Are motor de 1.9 diesel care arata ceva mai bine … nu are scursuri de ulei pe el e ok asa… mere si de piese batrana … masina a fost pe taxi si a mers pana acum 2 luni cand a decedat. Soferu spune ca sa oprit dintr o data. Posibil distributia obosita… sincer nu imi pasa. Vreau 1000 lei pe ea sau schimb cu golf 3 1.9 td simplu lovit fara acte etc. Nu va obositi cu povesti care sunt sub aceasta suma de 1000 lei ca nu prea imi pasa. Motorul si cutia se potrivesc pe renault kangoo, solenza, dacia papauc etc. Sunt din deva, nu ma deplasez, nu am cu ce o duce nici unde- nu imi pasa… rog lasati un comentariu doar daca intelegeti acest anunt… daca nu, nu va mai obositi pe voi si tastatura e o pierdere de timp sa scrieti balade cum ati gasit voi mai bune sau cum iau 300.lei pe ea la fier vechi ca stiu si eu balade nemuritoare de cartarescu.”
Vând Mazda cu apucături de BMW...2500 de lei
În această primăvară, rețelele de socializare au fost invadate de anunțul care făcea referire la o Mazda cu apucături de BMW. Având în vedere că mașina din 1995, care – spune vânzătorul – nu a fost folosită, dar a parcurs 240.000 de kilometri, și costă 2500 de lei, oare cât costă o Mazda cu apucături de Rolls-Royce?
Își vinde nemțoaica sănătoasă și frumoasă
Un anunț pentru vânzarea unei mașini sună ca o propunere indencentă. Un constănțean vinde un Volkswagen Passat promovându-l astfel:
“Nemtoaică sănatoasa si frumoasa, caut sa-mi refac viata alaturi de tine … Încă de la început am avut o relatie deosebita fiind fidelă unicului meu stapan, un domn cochet care deși mă iubeste , zice ca nu poate cu doua deodata. A ales-o pe ailalta … .”
“Să știi că nici la mancare nu sunt pretentioasă. Daca te porti frumos cu mine pot sa beau si doar 6 litri la suta. Am doar 2000 cmc, DSG in talie. Desi lumea zice ca nu mai sunt chiar tinerica, sa stii ca ma tin foarte bine, nu ma dor articulatiile, n-am nici liftinguri si nici botox si nici nu ma fardez.”
Cât despre opțiuni, se specifică în anunț: “Port haine din piele combinata cu piele intoarsa, de care am avut grija si sunt ca noi! O să-ți placă vara că nu sunt prea încinsă când te lipesti de mine si o să-ți placă și iarna că nu sunt respingator de rece. In plus, oricand ai nevoie te încălzesc la spate și chiar la fund. Oricum, ma incalzesc toata … mult mai repede ca altele … ”
Opel mai ieftin ...decat doi Samsung Galaxy S5 la Emag
Și un hunedorean vrea să scape de Opel-ul său Agila, așa că a pus la punct o listă de avantaje și dezavantaje și anunță din start:prețul este de 1350 de euro, negociabil la locul întâlnirii. Pentru cine încearcă să negocieze la telefon, prețul începe de la 1500 de euro. Am selectat cele mai importante puncte ale anunțului, păstrând însă, amprenta personală a autorului, fără să corectăm nici măcar o literă, fără să adăugăm nici măcar o virgulă!
Avantaje: 1. E aproape atât de ieftin decât doi Samsung Galaxy S5 la Emag. 2. Din cauză că are patru roți, e foarte stabil, deci dacă lași acolo nu cade peste ca un manelist beat. 3. Arată exact așa, ca și cum o mașină desenată de un copil de 4 ani, deci dacă ai un copil de patru ani (plus-minus 5) nici nu trebuie sa explici, ca e o mașină. 4. Nu trebuie sa faci griji din cauza amenzilor de viteză pe autostradă, că nu merge mai repede decât 130.
5. Spre deosebire de oricare mașină scumpă: daca o domnișoara urcă în mașina, inseamna ca te iubeste pentru personalitatea ta si nu pentru ca ai o masina scumpa. 6. Are 58 de cai putere. De vre-o patru-cinci ani stim, ca viata e destul de frumoasa si cu sase cai frumosi. Oricum avem drumuri atat de naspa, ca nici avionul nu zboara drept peste ele. 7. Are patru usi pentru patru persoane, deci n-o sa fie problema cine sa stea langa usa.
Dezavantaje: 1. Chiar trebuie sa fii pe faza daca vrei sa prinzi o gagica cu aceasta mașină (fiindca nu e un BMW sau un Mertan). 2. Nu are CD player. (E ca o cofetărie, care nu are WiFi = reunește prieteni)
125.000 de kilometri nereali
Un clujean debordează de sinceritate și… nu prea! „Dacă aș scrie kilometri reali, nu ar mai da nimeni click pe anunț”, scrie bărbatul. Așa că se mulțumește să anunțe că vehiculul a rulat 125.000 de kilometri, sugerând și că informația este departe de a fi reală.
„Lăsați miturile cu BMW diesel care se vinde la 130.000 de km. Nu ia nimeni un BMW pe diesel să meargă cu el 130 de mii și să îl vândă la 30% din valoare. O mașină premium (BMW, Mercedes, Audi) e de-abia rodată la 200.000”