Anunțul făcut de premierul Nicolae Ciucă. Ce se întâmplă cu voucherele sociale așteptate de români
- Nicolae Comănescu
- 11 iunie 2022, 13:00
Șeful Executivului, Nicolae Ciucă, a anunțat, sâmbătă, că primele carduri pe care vor fi încărcate voucherele sociale în valoare de 250 lei au fost distribuite începând de vineri, 10 iunie.
Primele carduri pe care vor fi încărcate voucherele sociale în valoare de 250 lei au fost distribuite, începând de vineri, de Poşta Română, iar încărcarea voucherelor pe carduri se va face după ce se încheie procesul de distribuire, începând cu data de 20 iunie, arată un mesaj al premierului Nicolae Ciucă pe pagina de Facebook a Guvernului.
Anunțul pe care l-a făcut premierul Nicolae Ciucă în privința voucherelor
„Le mulţumesc ministerelor şi companiilor naţionale şi private, care s-au mobilizat exemplar şi s-au sincronizat, astfel încât distribuirea cardurilor să înceapă mai devreme decât termenul estimat iniţial”, a spus șeful Executivului.
Potrivit premierului, aproximativ trei milioane de persoane - pensionari, persoane cu dizabilităţi, familii cu venituri mici şi persoane fără adăpost - vor beneficia de aceste vouchere o dată la două luni, bani pe care îi vor putea folosi pentru cumpărarea de produse alimentare. Valoarea totală a ajutoarelor se ridică la 3,1 miliarde lei şi vor fi acordate în patru tranşe, până la finalul acestui an.
rimele loturi de carduri pe care vor fi virate ajutoarele financiare acordate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie, în cadrul programului „Sprijin pentru România”, sunt distribuite de Poşta Română începând de vineri, 10 iunie, informează operatorul naţional poştal, într-un comunicat de presă. Anunțul a fost făcut de oficialii operatorului național de servicii poștare prin intermediul unui comunicat de presă.
Procesul a început de vineri
Conform sursei sursei citate, angajaţii Poștei au dstribuie populaţiei cu venituri reduse, în această perioadă, un prim lot de peste 35.000 de carduri electronice. Acestea au ajuns în judeţele Ilfov, Brăila, Buzău, Olt şi Galaţi.
„Astăzi, Poşta Română îşi pune la dispoziţia oamenilor, aşa cum o face în fiecare zi, cel mai de preţ capital pe care îl are, poştaşii. Colegii mei au început, de la prima oră a dimineţii, să distribuie rapid loturile de carduri pentru voucherele valorice”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române, citat în comunicatul de presă.
Potrivit sursei citate, următorul lot, de aproape 300.000 de carduri aferente acestor vouchere sociale, va fi livrat de angajaţii poştali săptămâna viitoare, la nivelul întregii ţări.