ANUNȚ ȘOC! Motivul pentru care Brexit-ul s-ar putea să fie ANULAT
- Ionut Gogean
- 19 iulie 2017, 16:55
Autorul articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care Marea Britanie a cerut ieșirea din Uniunea Europeană solicită ca Brexitul să fie anulat, întrucât va avea efecte „dezastruoase” pentru Marea Britanie.
Potrivit autorului, Lord Kerr of Kinlochard, consecințele negative ale părăsirii Uniunii se văd deja, devenind tot mai clare zi de zi, potrivit The Independent.
Autorul, care este diplomat britanic și membru al Camerei Lorzilor, s-a alăturat inițiativei inițiată de 60 de personalități din Scoția, care au semnat o scrisoare prin care cer anularea Brexit-ului, susținând că a distrus reputația Regatului Unit pe plan internațional.
Mai mult, diplomatul a precizat că a formulat acel articol din Tratatul de la Lisabona, gândindu-se că acesta va fi invocat în cazul unui regim dictatorial.
Scrisoarea, la care au aderat 60 de demnitari, cere o dezbatere amplă referitoare la Brexit și a fost semnată de fostul secretar general al NATO Lord Robertson, fostul premier al Scoției Henry McLeish și fostul lider al liberal-democraților Lord Menzies Campbell.