ANUNȚ OFICIAL. Vicepremierul Gabriel Oprea a anunțat deschiderea NOILOR PUNCTE DE TRECERE A FRONTIEREI
- Petrisor Cana
- 14 octombrie 2014, 16:55
În cadrul unei întâlniri cu ministrul de Interne al Serbiei, Nebojsa Stefanovic, viceprim-ministrul Gabriel Oprea a anunțat deschiderea a trei noi puncte de trecere a frontierei cu țara vecină. Oficialul român a precizat faptul că Guvernul României va aproba înființarea noilor Puncte de trecere a Frontierei în localitățile Valcani, Lunga și Foeni, care vor fi operaționale până la sfârșitul acestui an.
Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, s-a întâlnit marţi, 14 octombrie a.c., la sediul M.A.I., cu ministrul afacerilor interne al Republicii Serbia, Nebojsa Stefanovic, care efectuează o vizită de lucru în România, la invitaţia oficialului român, transmite Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Cu acest prilej, au fost discutate subiecte aflate pe agenda bilaterală în domeniul afacerilor interne, cu accent pe cooperarea în combaterea criminalităţii organizate transfrontaliere, securizarea frontierelor şi combaterea migraţiei ilegale.
Totodată, oficialul român a precizat faptul că Guvernul României va aproba înființarea a trei Puncte de trecere a Frontierei cu Serbia în localitățile Valcani, Lunga și Foeni, care vor fi operaționale până la sfârșitul acestui an.
Sprijin pentru aderarea Serbiei la UE
În cadrul întrevederii, viceprim-ministrul pentru securitate naţională Gabriel Oprea a reafirmat sprijinul constant pe care România îl acordă Serbiei în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
„Experiența noastră pozitivă, prietenia dintre popoarele noastre pot și trebuie să devină fundamente ale unui viitor comun în Uniunea Europeană. De-a lungul timpului, ţările noastre nu au ezitat nicio clipă în a-și acorda ajutor reciproc, trecând împreună prin situații dificile care nu au făcut decât să consolideze relațiile noastre de prietenie. Importanța contribuției pe care țările noastre o pot avea în construirea unui sistem regional democratic și stabil este evidentă” a declarat viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea.
La rândul său, ministrul sârb al afacerilor interne, Nebojsa Stefanovic, a subliniat buna cooperare interinstituţională dintre cele două ţări, apreciind, în mod special, disponibilitatea Ministerului Afacerilor Interne român de a împărtăși, prin structurile componente, expertiza în domeniile care privesc afacerile interne și siguranța cetățenilor.
La finalul întrevederii, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a înmânat, în cadrul unei ceremonii, domnului ministru Nebojsa Stefanovic, „Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne” în semn de recunoaștere a eforturilor depuse pentru consolidarea relațiilor de cooperare româno-sârbă în domeniul afacerilor interne și al securității.
Programul vizitei de lucru a delegaţiei sârbe a inclus întrevederi cu reprezentanţi ai conducerii Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă/SMURD, precum şi vizitarea Centrului Operaţional de Comandă al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.