Anunț important de la Guvern. Ce spune Viorica Dăncilă despre Programul Rabla

Anunț important de la Guvern. Ce spune Viorica Dăncilă despre Programul Rabla

Guvern. Premierul Viorica Dăncilă anunță continuarea programelor Rabla. Primul ministru a anunțat că se vor aloca peste 400 de milioane de lei pentru „Rabla clasic” - destinat înlocuiriii mașinilor mai vechi de opt ani și „Rabla plus”- destinat achiziționării de autovehicule electrice și hibrid. De asemenea, va continua și programul Rabla pentru electrocasnice.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, vineri dimineață, că Guvernul va aproba bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, permiţând, astfel, continuarea unor programe guvernamentale precum „Rabla clasic” şi „Rabla plus”.

„La propunerea Ministerului Mediului aprobăm astăzi bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, principala sursă de finanţare guvernamentală pentru programe şi proiecte destinate protecţiei mediului”, a declarat Viorica Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern, citată de newsteam.ro.

„Românii aşteaptă lansarea programelor de mediu şi iată că, odată cu aprobarea bugetului, acestea pot începe. Vom continua aşadar cel mai longeviv program guvernamental „Rabla clasic” care, anul acesta, se află la cea de a 15-a ediţie. Prin bugetul alocat, de 322 milioane lei, aproximativ 35 de mii de români vor avea posibilitatea să-şi înlocuiască maşinile mai vechi de 8 ani cu altele noi puţin poluante. Continuă şi programul „Rabla plus”, prin care finanţăm achiziţia de maşini electrice şi hibrid cu o sumă totală de 93 de milioane de lei. Vorbim despre un program de mare succes, care oferă cel mai consistent eco-voucher din UE, aproximativ 10 mii de euro pentru maşini electrice 100%. Stimulăm astfel tranziţia către eco mobilitate şi construim în România o adevărată piaţă a vehiculelor ecologice”,a adăugat premierul.

Viorica Dăncilă a mai spus că cetăţenii vor putea accesa şi în 2019 programul „Rabla pentru electrocasnice”, prin care se oferă stimulente financiare în valoare totală de 40 milioane de lei pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi cu echipamente noi, cu consum redus de energie.

„Totodată, anul acesta vom lansa în premieră noul program de instalare a echipamentelor fotovoltaice prin care românii vor putea să îşi producă propria energie electrică şi căldură, dar şi să devină mici producători individuali de energie verde. Programul va beneficia de un buget de peste 600 milioane lei”, a menţionat Dăncilă.