Anulări de zboruri, întârzieri și bagaje pierdute. Companiile aeriene, obligate să plătească compensații pasagerilor păgubiți

Anulări de zboruri, întârzieri și bagaje pierdute. Companiile aeriene, obligate să plătească compensații pasagerilor păgubiți

În fiecare an, aproximativ 180.000 de români ajung să fie umiliți de companiile aeriene, intimidați de funcționari robotizați și de procedurile obtuze. Din lipsa timpului sau a răbdării, neștiutori sau neîncrezători, românii nu știu sau nici nu îndrăznesc să-și ceară drepturile, atunci când li se fură timpul sau banii, sau ambele, din cauza zborurilor anulate, întârziate cu orele, sau din cine știe ce alte pricini care le transformă o călătorie în coșmar. Ei bine, legislația și normele în vigoare permit păgubitului să obțină compensații serioase, în măsura în care dauna suferită este demonstrabilă.

Dovadă în acest sens stă un studiu, potrivit căruia companiile ar fi trebuit să le plătească pasagerilor, cu titlu de despăgubire, fabuloasa sumă de 35 de milioane de euro/an, dar banii nu au fost plătiți, pentru că pasagerii lezați nu au știut sau le-a fost lene să reclame.

 

Pentru a contracara rateurile companiilor aeriene, Parlamentul European a stabilit încă din 2004 o serie de norme privind despăgubirea și asistența pasagerilor. Este vorba despre Regulamentul nr. 261/2004, prin care tuturor cetățenilor U.E. li se oferă anumite drepturi.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Bani înapoi pe bilet, dar și despăgubiri între 250 și 600 de euro

 

Astfel, în cazul în care un zbor se anulează, companiile aeriene trebuie să le ofere pasagerilor asistență, ceea ce înseamnă că aceștia au de ales, în primă instanță, între rambursarea banilor plătiți pe bilet, un zbor de retur la punctul de plecare inițial sau redirecționarea cu un alt avion spre destinația finală, fie cât mai repede, fie într-o dată aleasă de pasager.

 

De asemenea, pasagerii au dreptul la mese și băuturi răcoritoare, direct proporționale cu timpul de aștepare, precum și drepul la două apeluri telefonice gratuite și de a trimite gratuit mesaje prin telex, fax sau e-mail. Apoi, în situația unei redirecționări, dacă zborul este programat la 24 de ore distanță față de ora inițială, companiile aeriene sunt obligate să cazeze pasagerii și să le asigure transportul dintre aeroport și hotel.

 

Mai mult, dacă companiile aeriene nu anunță anularea zborului cu 14 zile înainte de data plecării sau dacă acestea o anunță totuși, dar nu le pun la dispoziție alte zboruri către destinația finală, pasagerii pot cere, potrivit articolului 7 din Regulamentul nr. 261/2004 al Parlamentului European, următoarele despăgubiri:

• 250 EUR pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puțin;

• 400 EUR pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 kilometri și pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 și 3 500 kilometri;

• 600 EUR pentru toate zborurile care nu sunt prevăzute mai sus

 La o întârziere de 3 ore se acordă compensația

Dacă un pasager ajunge la destinația finală cu o întârziere de 3 ore, companiile trebuie să îi plătească despăgubiri. În acest sens, în cazul unui zbor de până la 1500 de km, acesta are dreptul la o despăgubire de 250 de euro, iar pentru zborurile de peste 1.500 de km în UE și toate zborurile de 1500-3000 de km, companiile aeriene sunt obligate să acorde despăgubiri de 400 de euro. De asemenea, pentru întârzierile de 3 ore, în cazul zborurilor mai lungi de 3500 de km, pasagerii primesc 600 de euro.

Dacă un zbor întârzie cel puțin 4 ore, pasagerilor trebuie să li se ofere mese și băuturi răcoritoare, în funcție de timpul de așteptare, dar și două apeluri telefonice gratuite, precum și posibilitatea de a trimite gratuit mesaje, fax-uri sau e-mail-uri. În situația în care zborul este programat la o zi după ora stabilită inițial, companiile aeriene au obligația de a asigura pasagerilor cazare la un hotel, dar și transportul între aeroport și hotel. În cele din urmă, dacă întârzierea este de cel puțin 5 ore, pasagerii trebuie să primească toți banii dați pe bilet, în cel mult 7 zile.

 

 Tarom, campioană la anulări și întârzieri

În ianuarie 2019, companiile aeriene au cunoscut unul dintre cele mai memorabile eșecuri, când aeroporturile din România au înregistrat nu mai puțin de 180 de zboruri, care fie au întârziat peste 3 ore, fie au fost anulate. O mare parte a curselor urmau să aibă loc cu low-cost-uri sau chartere. Campioana din acest an la anulări și întârzieri este compania Tarom, fiind urmată de Wizz Ryanair şi Blue Air, precizează FlightClaim.ro, iar destinaţiile cu cele mai frecvente întârzieri sunt Milano, Madrid, Roma, Larnaca şi Londra.

 

 1300 de euro/ bagaj pierdut

În situația în care bagajul a fost predat la check-in, iar ulterior acesta a fost pierdut, deteriorat sau a ajuns cu întârziere, companiile aeriene sunt obligate să plătească o despăgubire de până la 1.300 de euro. De asemenea, se poate plăti un supliment astfel încât un pasager să primească o despăgubire mai mare decât cea menționată.

Conform datelor Eurostat, la nivel european numărul zborurilor cu probleme a crescut în ultimii ani cu aproximativ 40%. În anul 2018 peste 4,5 milioane de pasageri au fost afectaţi de anularea sau întârzierea zborurilor, ceea ce se traduce printr-un total al compensaţiilor de aproape 2 miliarde de euro. Valoarea medie a compensaţiilor per pasager este de 422,85 euro.