„Anul Nadia” aduce la Onești zeci de legende ale sportului. Evenimentele din perioada 29 -31 mai

„Anul Nadia” aduce la Onești zeci de legende ale sportului. Evenimentele din perioada 29 -31 mai

Municipiul Onești va găzdui, între 29 și 31 mai 2026, o serie de evenimente dedicate performanței sportive, reunite sub egida „Anul Nadia Comăneci”. La manifestările organizate în orașul în care a început cariera marii campioane sunt așteptate foste campioane olimpice, mondiale și europene, antrenori și personalități importante ale sportului românesc și internațional.

Programul include competiții de gimnastică, ceremonii oficiale, momente festive și o gală transmisă în direct de Televiziunea Română. Evenimentul marchează și inaugurarea Stadionului Carom, modernizat special pentru această ediție aniversară.

Concursul Național și Concursul Internațional de Gimnastică „Nadia Comăneci - Perfect 10”

Pe parcursul celor trei zile vor avea loc Concursul Național și Concursul Internațional de Gimnastică „Nadia Comăneci – Perfect 10”, finalele pe aparate și ceremonia oficială de premiere.

Organizatorii au pregătit și lansarea colecției de costume Nadia Comăneci, realizată împreună cu designerul Cristian Moreau, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea echipamentelor pentru gimnastică.

În program figurează și traseul simbolic „Drumul Perfecțiunii”, conceput ca un omagiu adus performanței care a făcut celebru numele Nadiei Comăneci în întreaga lume.

Gala Campioanelor va avea loc pe Stadionul Carom

Stadionul Carom

Stadionul Carom

Evenimentele se vor încheia pe 31 mai cu Gala Campioanelor, organizată pe Stadionul Carom din Onești. Arena sportivă a fost renovată pentru acest moment aniversar, iar autoritățile locale consideră proiectul un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii sportive din municipiu.

Stadionul Carom

Stadionul Carom

Campioane olimpice și nume importante ale sportului românesc, prezente la Onești

Alături de Nadia Comăneci, organizatorii au anunțat participarea unor nume importante din gimnastica și sportul românesc: Ecaterina Szabo, Simona Amânar, Cătălina Ponor, Sandra Izbașa, Larisa Iordache, Andreea Răducan, Monica Roșu, Daniela Șofronie, Maria Olaru, Silvia Stroescu, Emilia Eberle, Teodora Ungureanu, Mariana Constantin, Georgeta Gabor, Gabriela Trușcă, Ana Maria Brânză, Constantina Diță, Alina Dumitru, Mihaela Cambei, Doina Melinte, Livia Ponoran, Violeta Beclea-Szekely și Marius Urzică, împreună cu numeroase foste campioane și antrenori legendari care au scris istorie pentru sportul românesc.

„Oneștiul trăiește un moment istoric”

„Oneștiul trăiește un moment istoric și emoționant. Pentru câteva zile, orașul care a oferit lumii primul 10 perfect devine locul în care generații de campioni se reunesc pentru a celebra performanța, inspirația și valorile sportului. Renovarea Stadionului Carom și organizarea Galei Campioanelor reprezintă un omagiu adus Nadiei Comăneci și tuturor celor care au contribuit la prestigiul sportului românesc”, a declarat Ingrid Istrate, director CSM Onești.

Cine organizează evenimentul

Evenimentul este organizat de CSM Onești, împreună cu Agenția Națională pentru Sport, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Consiliul Județean Bacău și Primăria Municipiului Onești, în parteneriat cu Fundația Nadia Comăneci și Televiziunea Română.

Printre sponsorii și partenerii ediției se numără OMV Petrom, Banca Transilvania, Kaufland România, Dedeman și Farmacia Dona.

Un nou moment simbolic pentru orașul Nadiei Comăneci

Organizatorii consideră că ediția din 2026 reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate la Onești în ultimii ani, prin reunirea unor generații de campioni și prin readucerea în prim-plan a orașului asociat cu primul „10 perfect” din istoria gimnasticii mondiale.