Antonescu: Parlamentul nu e un şantier unde se face pontajul

Antonescu: Parlamentul nu e un şantier unde se face pontajul

Crin Antonescu nu vede o problemă prezenţa sa pe primul loc în topul chiulangiilor din parlament. Şeful PNL susţine că nu este o excepţie, şi ceilalţi lideri de partide fiind fruntaşi la absenţe în perioada în care au fost parlamentari.

"Dacă se va verifica, liderii de partid, de la Băsescu la Geoană, au fost fruntaşi la absenţe. Parlamentul nu e un şantier unde se face pontajul. Eu sunt un om a cărui activitate parlamentară se poate reconstitui. Nu am încasat ilegal niciun ban", a spus preşedintele PNL, într-un interviu acordat ProTv. El a apreciat că întreaga discuţie privind chiulul său din parlament nu este decât "o temă de propagandă" "Iniţiativa lui Ghişe e aberantă" Pe de altă parte, Crin Antonescu a declarat că nu susţine legea jurnalistului promovată de colegul său de partid Ioan Ghişe, iniţiativă pe care a calificat-o drept "aberantă". "Iniţiativa e, să nu zic năstruşnică cum spune Ion Iliescu, ci aberantă. E o iniţiativă personală. Nu o susţin. Nu o suţine nimeni în PNL. Domnul Ghişe e un om politic foarte serios, dar cam o dată pe an are o asemenea iniţiativă", a comentat Antonescu. Senatorul PNL Ioan Ghişe a depus săptămâna aceasta o iniţiativă legislativă privind delictele de presă în care doreşte sancţionarea "reflecţiilor" şi "intenţiilor răutăcioase" din presă.