Antonescu își pregătește agenda pentru Cotroceni. Discuția cu Bolojan, pe lista priorităților
- Mădălina Sfrijan
- 1 mai 2025, 22:22

Crin Antonescu, candidatul coaliției la alegerile prezidențiale, a detaliat primele trei măsuri pe care le va implementa dacă va deveni președinte al României. Pe lista priorităților sale se află o discuție cu Ilie Bolojan.
Crin Antonescu își pregătește agenda pentru Cotroceni
Potrivit candidatului coaliției, agenda din acest an este una complicată. Astfel, o discuție îndelungată cu Ilie Bolojan ar putea avea loc în primă fază.
Crin Antonescu a mărturisit că are o relație bună cu președintele interimar.
„Primul lucru pe care îl voi face este să vobesc cu Ilie Bolojan. El este un om foarte metodic, avem și o relație bună. E o agendă complicată și când voi intra la Cotroceni voi vorbi câteva ore, poate chiar câteva zile cu el”, a explicat fostul lider PNL.
Definitivarea echipei, pas esențial
Pe lista priorităților sale se află și definitivarea echipei. În contextul în care ar ajunge la Cotroceni, Crin Antonescu ar lucra cu Ștefan Popescu, generalul Mândrescu și George Scutaru.
„Apoi trebuie să-mi definitivez echipa. Printre numele la care m-am gândit sunt Ștefan Popescu, generalul Mândrescu și George Scutaru. Bine, dacă vor. Primii doi m-au și susținut în această campanie. Mai sunt și alții”, a continuat el.
Crin Antonescu, despre anularea alegerilor
Candidatul coaliției a mărturisit că ar pune accentul pe refacerea unității naționale. El a subliniat că românii sunt profund dezbinați în urma traumelor recente, precum anularea alegerilor și dispariția candidatului votat de o parte semnificativă a electoratului.

Alegeri. Sursa foto: EVZ
Antonescu a declarat că oamenii nu trebuie condamnați pentru alegerile lor, ci trebuie să simtă că aparțin aceleiași națiuni.
„Al treilea lucru, poate primul, este așa, un fel de mesaj, un gest pentru refacerea unității. Românii sunt foarte scindați. Sunt acum foarte dezbinați. Este o traumă. Anularea alegerilor. Cei care l-au votat pe Georgescu și acum nu îl mai au. Astea nu sunt lucruri de luat în râs. De ignorat sau condamnat. Oamenii nu au nicio vină. Fiecare cu alegerea lui. Dar să simtă că fac parte din aceeași națiune”, a mai spus fostul lider PNL.
Potrivit candidatului la prezidențiale, diaspora reprezintă aproximativ un sfert din populația României și este formată în mare parte din români care au fost forțați să plece din țara lor.
„Diaspora nu sunt niște pâlcuri de oameni. Oamenii trebuie readuși împreună. Să simtă că fac parte din aceeași națiune. Diaspora înseamnă un sfert din români. Sunt români forțați să plece. Unii au plecat acum 20 de ani. Ar vrea să se întoarcă. Dar au copiii născuți acolo. Este foarte greu”, a mai spus Antonescu la Antena 1.