Péter Magyar. Sursă foto: captură video
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
În tot mai multe societăți democratice, succesul electoral nu mai este construit doar pe ideologii, programe politice sau diferențe doctrinare, ci pe respingerea clasei politice tradiționale, potrivit European Conservative.
Partidele și candidații care se prezintă drept „outsideri”, oameni obișnuiți sau profesioniști fără legături cu vechiul sistem reușesc să atragă alegători dezamăgiți de instituții și de politicieni.
Fenomenul este cunoscut drept anti-politică și reprezintă una dintre transformările importante ale politicii contemporane. Paradoxul este că mesajul anti-politic este transmis, de cele mai multe ori, chiar de oameni care intră în alegeri, obțin funcții publice și ajung să exercite puterea politică.
Cum a ajuns politica un cuvânt negativ
Una dintre explicațiile pentru succesul anti-politicii este deteriorarea imaginii instituțiilor politice.
În numeroase societăți, termenul „politică” a ajuns să fie asociat cu scandaluri, corupție, conflicte, promisiuni electorale nerespectate, incompetență sau interese de partid. În același timp, partidele tradiționale și parlamentele se confruntă cu niveluri reduse de încredere.
Această neîncredere nu înseamnă însă că oamenii și-au pierdut interesul pentru problemele publice. Dimpotrivă, mulți alegători continuă să fie preocupați de economie, educație, sănătate, siguranță, administrație sau viitorul comunităților lor.
Diferența este că tot mai mulți ajung să creadă că problemele societății pot fi rezolvate fără politicienii tradiționali.
De aici apare una dintre cele mai puternice contradicții ale politicii moderne: oamenii vor să participe la viața publică, dar resping instituțiile și persoanele care, în mod tradițional, organizează această participare.
„Noi nu suntem politicieni”
Strategia anti-politică pornește adesea de la o distincție simplă: „noi” și „ei”.
Sursa foto: George Simion/ Facebook
„Noi” sunt prezentați drept cetățeni obișnuiți, profesioniști, oameni onești și independenți, care vor să repare lucrurile.
„Ei” sunt politicienii de carieră, partidele tradiționale, birocrația, elitele economice și instituțiile percepute drept parte a unui sistem închis.
Mesajul poate fi extrem de eficient deoarece oferă o explicație simplă pentru probleme complexe. În loc ca dificultățile economice, sociale sau administrative să fie explicate printr-o combinație de factori, responsabilitatea este concentrată asupra unei elite.
Politica este astfel prezentată ca sursa problemei, iar „depolitizarea” este oferită drept soluție.
În realitate, există aici un paradox inevitabil. În momentul în care un candidat participă la alegeri, obține un mandat și începe să ia decizii în numele cetățenilor, el devine parte a sistemului politic pe care l-a criticat.
De ce mesajul anti-sistem este atât de atractiv
Succesul anti-politicii are legătură și cu o formă de oboseală colectivă.
După ani de crize economice, conflicte politice, scandaluri și schimbări sociale rapide, o parte dintre alegători nu mai caută neapărat o ideologie nouă. Caută oameni care promit să facă lucrurile diferit.
În acest context, lipsa experienței politice poate fi transformată dintr-un dezavantaj într-un argument electoral.
Un candidat fără o carieră politică îndelungată poate fi prezentat drept mai puțin compromis, mai apropiat de cetățean și mai puțin dependent de structurile tradiționale.
Această logică explică și popularitatea unor mesaje precum „nu suntem ca ceilalți”, „nu facem politică în stilul vechi” sau „suntem aici pentru a repara sistemul”.
Problema este că administrarea unui stat este mult mai complicată decât câștigarea unei campanii electorale.
Iluzia că societatea și clasa politică sunt două lumi diferite
Anti-politica se bazează adesea pe ideea că societatea este fundamental diferită de clasa politică.
Politicienii sunt prezentați drept corupți, incompetenți sau interesați exclusiv de propriul avantaj, în timp ce cetățeanul obișnuit este descris drept onest și responsabil.
În realitate, clasa politică este produsul aceleiași societăți.
Alegătorii votează partide și candidați. Instituțiile sunt construite și menținute prin mecanisme sociale și electorale. Politicienii nu apar dintr-un spațiu separat de societate, ci sunt selectați, promovați și validați de aceasta.
Asta nu înseamnă că toate societățile sunt responsabile în mod egal pentru deciziile guvernelor lor. Înseamnă însă că separarea absolută dintre „popor” și „politicieni” este o simplificare.
Societatea are aceleași contradicții ca orice grup uman: există oameni competenți și incompetenți, integri și corupți, experimentați și lipsiți de experiență.
Cine vine în locul politicienilor
Aici apare una dintre cele mai importante probleme ale anti-politicii.
Dacă politicienii sunt considerați prin definiție problema, cine ar trebui să îi înlocuiască?
Șerban Matei, tehnocrat, luat în calcul ca premier de Nicușor Dan; sursa: captură TV
Una dintre variante este tehnocrația. Deciziile ar urma să fie luate de experți, specialiști și profesioniști care susțin că pot administra societatea pe baza competenței și a datelor.
Expertiza este însă necesară, dar nu poate răspunde singură la toate întrebările politice.
Un expert poate explica ce efecte are o anumită măsură economică. Nu poate decide, în locul societății, cât de mult este dispusă aceasta să sacrifice pentru atingerea unui obiectiv.
Politica presupune alegeri între valori și interese aflate uneori în conflict. Tocmai de aceea, decizia politică nu poate fi redusă complet la o problemă tehnică.
Riscul ca lipsa de experiență să devină o virtute
Există și un al doilea risc.
Atunci când experiența politică este prezentată automat drept corupție sau compromis, iar lipsa experienței drept dovadă de integritate, se poate ajunge la o situație paradoxală: cu cât un candidat știe mai puțin despre funcționarea instituțiilor, cu atât poate fi perceput mai favorabil.
Amatorismul începe astfel să fie confundat cu autenticitatea.
Într-un stat modern, însă, administrarea instituțiilor presupune cunoașterea legislației, a administrației publice, a mecanismelor bugetare și a relațiilor dintre instituții. Experiența nu garantează competența, dar lipsa ei nu garantează nici integritatea și nici eficiența.
În forma sa extremă, respingerea sistematică a profesioniștilor și a regulilor politice poate conduce la ceea ce teoria politică numește kakistocrație, adică guvernarea de către cei mai puțin capabili să exercite puterea.
Politica nu poate fi eliminată
Politica nu reprezintă doar lupta pentru funcții și putere. În sensul său fundamental, ea este mecanismul prin care grupuri cu interese diferite încearcă să ajungă la compromisuri fără a recurge la violență.
De aceea, problema nu este existența politicii, ci calitatea ei.
O societate democratică poate cere politicienilor mai multă transparență, responsabilitate, competență și integritate. Poate sancționa electoral corupția, incompetența și abuzul de putere.
Dar înlocuirea politicii cu promisiunea că societatea poate fi administrată fără politică este o iluzie.
Orice decizie privind taxele, bugetul, educația, sănătatea, securitatea sau distribuirea resurselor presupune alegeri între interese diferite. Atâta timp cât aceste conflicte există, politica nu poate dispărea.
Recomandările noastre
