ANTENA 1 PIERDE O VEDETĂ care rupea ratingul. Nu se mai poate face nimic. Breaking news în media

ANTENA 1 PIERDE O VEDETĂ care rupea ratingul. Nu se mai poate face nimic. Breaking news în media

Prezentatoarea emisiunii „Acces direct”, Simona Gherghe, este însărcinată cu al doilea copil și, momentan, încă lucrează cu toate că starea ei de sănătate este precară. Aceasta a anunțat că se va retrage din televiziune în primăvară anului 2019.

Medicii au anunțat-o pe vedetă că va naște în luna mai 2019. Precum în cazul primei sarcini, Simona Gherghe riscă să se îmbolnăvească grav. Dar medicii i-au spus că, dacă respectă un regim drastic, totul va decurge bine, iar nici sănătatea ei și nici a bebelușului nu va fi pusă în pericol.

„Nu ştiu, nu ştiu nici asta. Nu mi-am propus. Mă simt bine, adică la Ana… Da, o să fiu aici (n.r. la începutul anului 2019). La Ana am intrat în concediu puţin mai repede decât ar fi trebuit pentru că într-adevăr mă simţeam foarte rău.

Eu sarcina aceea am dus-o greu. Mi-am făcut injecţii în burtă de la prima zi până am născut. Singură mi le făceam, în fiecare seară. 8 luni şi un pic, cât am ţinut sarcina. Acum n-am nicio problemă. E în funcţie de cum să simt, dar acum mă simt bine”, a declarat Simona Gherghe la Antena 1.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dan Capatos a ţinut să precizeze că e probabil că în aprilie Simona Gherghe să între în concediu de maternitate. „Deci cel puţin până în aprilie dacă totul merge bine”, a adăugat el.

 

„Este un regim de viaţă extrem extrem de sănătos. Voi care faceţi sport, v-aţi putea regăși. Am voie să mănânc grătar, mănânc peşte fie la cuptor, fie la grătar. Mănânc salate, dar fără ulei. Mănânc brânză slabă, iaurt, fructe, dar anumite fructe. Nu mănânc deloc dulce, nimic dulce.

.Am trigliceridele crescute. Nu mănânc dulce că n-am voie, dar aş mănânca tone de cozonac. Săptămâna trecută am mâncat o felie, atât… după trei luni. Sunt foarte atentă, ţin problema sub control, pentru că dacă aş mânca cât aş vrea sau ce aş vrea, probabil aş ajunge cum s-a întâmplat în cazul sarcinii cu Ana.

Am descoperit această problemă în era aproape în pragul pancreatitei, ceea ce era îngrozitor. Eram însărcinată în luna a şasea-a şaptea. Atunci chiar era un pericol şi pentru mine şi pentru copil”, a declarat Simona Gherghe.