Editura Evenimentul si Capital

Premieră: ANRP reclamă un judecător la Inspecția Judiciară

Autor: | | 0 Comentarii | 1477 Vizualizari

Comisia națională pentru compensarea imobilelor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a luat o decizie în premieră: sesizarea Inspecției Judiciare în legătură cu o judecătoare care a condamnat ANRP la plata unor sancțiuni.

„A acționat cu rea voință”

Iată un extras din comunicarea de după ședința în care s-a decis apelarea la organele disciplinare din Justiție: „Direcția juridică și de contencios din cadrul A.N.R.P. a prezentat situația unui dosar de despăgubire în care, deși C.N.C.I. a emis decizie de invalidare încă din anul 2016, instanța a stabilit penalități pe zi de întârziere până la punerea în executare a unei hotărâri judecătorești pronunțate în anul 2014. Membrii C.N.C.I. au apreciat că judecătorul care a dispus acordarea de penalități în favoarea unor persoane care nu au dovedit în nici un moment dreptul la despăgubiri, a acționat cu rea voință. Pentru acest motiv, în unanimitate, comisia a aprobat sesizarea Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la doamna judecător Unghianu MihaelaGeorgiana din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București.”

Penalități, 100 de lei pe zi

De la conducerea ANRP am aflat că e vorba de un dosar de despăgubiri. În 2014, instanța a obligat Autoritatea să soluționeze dosarul. Acest lucru avea să se întâmple în 2016, dar soluția a fost de invalidare a despăgubirii cerute. Explicațiile respingerii dar și a întârzierii sunt legate de faptul că autorii solicitării sunt cetățeni italieni (regulile de despăgubire a cetățenilor străini depind de anumite tratate internaționale) și de faptul că există un dosar penal legat de constituirea dreptului de proprietate. Solicitanții au contestat invalidarea la Tribunalul București, au pierdut și acum se judecă recursul, la Curtea de Apel.

Totuși, reclamarea judecătorului la Inspecția Judiciară este urmarea unei decizii luate într-un proces judecat în paralel cu toate aceste demersuri. Deși sentința din 2014 ( cea care obliga ANRP să rezolve cazul) fusese respectată, Judecătoria Sectorului 1 a hotărât ca Autoritatea să le plătească solicitanților penalități de 100 de lei pe zi, din 2014 încoace.

Ecaterina Andronescu, SCHIMBARE majora la Educatie! Toti elevii vor fi AFECTATI

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI