ANPC, veste pentru românii ce vor să acceseze un credit. Se va un test cu grad ridicat de dificultate

ANPC, veste pentru românii ce vor să acceseze un credit. Se va un test cu grad ridicat de dificultateEconomia globală intră într-un nou ”super ciclu”, alimentat de inteligența artificială și decarbonizare. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) consideră necesară implementarea educației financiare pentru românii care vor să acceseze credite bancare. Cei care vor să primească bani de la bancă vor trebui să completeze un chestionar în care să își arate cunoștințele din domeniul economic, să dovedească faptul că știu care sunt noțiunile din contract, dar și care sunt riscurile la care se expun.

Prin această măsură, ANPC urmărește să vadă ce cunoștințe au cei care accesează credite bancare și să îi ajute. Astfel, prin completarea chestionarului se vor testa cunoștințele referitoare la noțiunile inserate în contract și, mai ales, a riscurilor existente, în situația întârzierilor la rambursarea creditului.

„Pentru a informa corect și complet consumatorii, și instrumentele financiare, nu foarte simplu de înțeles pentru toată lumea, trebuie explicate în mod cât mai clar și detaliat, astfel încât să fim siguri că accesarea unui credit, pe o perioadă îndelungată, se realizează în cunoștință de cauză, în special din perspectiva obligațiilor pe care și le asumă consumatorii”, a precizat Sebastian Hotca, vicepreședintele ANPC.

Oamenii trebuie să cunoască semnificația indicilor ROBOR și IRCC

În cadrul întâlnirii s-a precizat că este foarte important ca această etapă să prevadă și obligația analizării de către bancă a bonității consumatorului, pe toată perioada derulării creditului, luând în considerare elementele obiective care pot interveni în viața unei persoane.

Este vorba despre analizarea creșterii cheltuielilor prin nașterea unuia sau mai mulți copii, analizarea scăderii capacității de muncă drept urmare a înaintării în vârstă și altele.

De asemenea, trebuie detaliate și condițiile de rambursare și riscurile la care se expune consumatorul în situația imposibilității de plată.

Pe lângă explicarea acestor situații este extrem de importantă și lămurirea, la momentul încheierii contractului de credit, a semnificației indicilor ROBOR și IRCC și a modalității prin care evoluția acestora poate afecta nivelul ratelor aflate în derulare.

Persoanele fizice pot accesa procedura insolvenței

În cadrul întâlnirii în care s-a discutat despre educația financiară, a fost pus accentul și pe necesitatea transparenței totale, din partea instituțiilor de credit, și a informării reale a consumatorilor cu privire la posibilitatea accesării procedurii insolvenței persoanelor fizice, fapt care creează un beneficiu în sarcina consumatorilor. Aceasta se poate face în situația în care cei care au luat credite ajung în incapacitate de plată.

Conform procedurii insolvenței, cei care au luate credite sunt protejați pe o perioadă de cinci ani, în care se derulează planul de rambursare, respectiv sunt suspendate toate procedurile de executare silită, în acest interval de timp, existând și posibilitatea prelungirii cu încă un an a perioadei, se arată în comunicatul ANPC.

Ne puteți urmări și pe Google News