Anne Carson, scriitoare din Canada, a luat Nobel pentru Literatură 2026

Anne Carson, scriitoare din Canada, a luat Nobel pentru Literatură 2026

Premiul Nobel pentru Literatură 2026 a fost acordat, joi, scriitoarei canadiene Anne Carson, pentru „opera sa îndrăzneață şi creativă care, printr-un dialog ludic cu tradiția clasică, a creat forme noi pentru literatura contemporană”, a anunțat Academia Suedeză.

Anne Carson este poetă, eseistă și traducătoare

Anne Carson, născută la 21 iunie 1950, la Toronto, este poetă, eseistă, traducătoare și profesoară de literatură clasică. Opera sa se află la intersecția dintre studiul filologic și creația poetică, iar Academia Suedeză subliniază că scriitoarea a transformat preocuparea pentru cuvinte și etimologia lor într-un punct de plecare pentru explorarea unor noi sensuri literare.

De-a lungul carierei, Carson a combinat poezia cu traducerea și activitatea universitară. Scrierile sale reunesc genuri, stiluri și formate diferite, iar traducerea și creația literară sunt, în viziunea sa, strâns legate.

A debutat în 1986 cu volumul „Eros”, iar ulterior a publicat cărți precum „Short Talks”, „Plainwater”, „The Glass Essay”, „Autobiography of Red: A Novel in Verse”, „If Not, Winter: Fragments of Sappho” și „Float”.

De ce i s-a acordat Premiul Nobel

Printre autorii pe care îi apreciază se numără Homer, Thomas Hardy și Stevie Smith, în timp ce Virginia Woolf este considerată de Carson una dintre cele mai importante figuri din istoria literaturii.

Scriitoarea canadiană a primit de-a lungul timpului numeroase distincții, printre care Premiul T. S. Eliot, PEN Award for Poetry in Translation și Griffin Poetry Prize. În 2020, i-a fost acordat Premiul Prințesa de Asturias pentru Literatură. Carson a primit, de asemenea, burse Guggenheim și MacArthur și este doctor honoris causa al Universității din Toronto.

Medalie Premiul Nobel

Medalie Premiul Nobel. Sursă foto: Captură video

Într-unul dintre rarele sale interviuri, Carson a descris poezia ca pe ceva ce caută fără să aibă o definiție definitivă a acesteia: „Dacă știam ce este poezia nu aș avea nevoie să scriu”.

118 Premii Nobel pentru Literatură au fost acordate din 1901

În 2025, Premiul Nobel pentru Literatură i-a revenit scriitorului maghiar László Krasznahorkai.

În total, 118 Premii Nobel pentru Literatură au fost acordate din 1901, distincția revenind până acum unui număr de 122 de persoane. Nobelul pentru Literatură a fost împărțit între doi laureați în patru rânduri.

Vineri urmează să fie anunțat Premiul Nobel pentru Pace, iar luni va fi făcut public laureatul Premiului Nobel pentru Economie.