ANM avertizează: Urmează fenomene extreme. S-a emis cod portocaliu de ploi și grindină
- Sabina Popescu
- 31 mai 2021, 16:22
Meteorologii avertizează. Județele Timiș și Caraș-Severin se află sub cod portocaliu de ploi abundente. Se poate semnala inclusiv prezența grindinei. Vara începe cu temperaturi scăzute, potrivit autorităților.
În timp ce în aproape toată țara este avertizare de cod galben de precipitații, Administrația Națională de Meteorologie a transmis, pe 31 mai, o avertizare referitoare la averse pentru județele Timiș și Caraș-Severin.
Meteoreologii au emis comunicări pentru prognoza meteo privind toate județele. Majoritatea acestora se află sub cod galben de precipitații. Și în județul Tulcea va ploua abundent, potrivit comunicărilor transmise de către meteorologi.
Timiș și Caraș-Severin, sub cod portocaliu de ploi
Administrația Națională de Meteorologie a avertizat cu privire la starea vremii din ultimele zile. Codul portocaliu de precipitații a intrat în vigoare, pe 31 mai, în jurul orei 15.
Meteorologii subliniază că în intervalul orar 15:40 - 17:00, la nivelul județului Caraș-Severin, localitățile Berzovia, Măureni, Fârliug, Ramna, Vermeş se poate semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și chiar grindină.
De asemenea, fenomenele meteo amintite vor fi semnalate și în județul Timiș. Vizate sunt localitățile următoare: Lugoj, Buziaş, Gătaia, Coşteiu, Liebling, Jamu Mare, Racoviţa, Gavojdia, Topolovăţu Mare, Belinţ, Sacoşu Turcesc, Darova, Bethausen, Victor Vlad Delamarina, Tormac, Boldur, Chevereşu Mare, Balinţ, Ştiuca, Niţchidorf, Ghizela, Brestovăţ, Bara, Secaş.
Se semnalează ploi abundente și grindină
Potrivit ultimelor informații ale autorităților competente, aversele pot cumula precipitații până la 35-40 l/mp.
Vor fi prezente intensificări ale vântului, descărcări electrice, precipitații abundente, dar este posibilă și apariția grindinei.
Meteorologii spun că și în județul Tulcea va ploua abundent. Aici, precipitațiile pot atinge până la 70 l/mp. În ceea ce privește județul Tulcea, autoritățile au emis și o avertizare hidrologică în acest sens.
Cum va fi vremea pe 1 iunie
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
Meteorologii avertizează că pe 1 iunie, vremea va fi răcoroasă. Începând cu 2 iunie, temperaturile vor înregistra creșteri, însă ANM avertizează că există posibilitatea de apariție a precipitațiilor în săptămânile 31 mai - 13 iunie.
Ploile vor fi prezente pe arii extinse în majoritatea regiunilor, spun meteorologii. Temperaturile scăzute se vor menține pe 31 mai și 1 iunie.