Angela Merkel și Fancois Hollande merg mâine la Moscova. „Nu suntem pregătiți pentru aderarea Ucrainei la NATO”

Angela Merkel și Fancois Hollande merg mâine la Moscova. „Nu suntem pregătiți pentru aderarea Ucrainei la NATO”

Liderii Rusiei, Germaniei şi Franţei, respectiv Vladimir Putin, Angela Merkel şi Francois Hollande se vor întâlni mâine, 6 februarie, la Moscova, pentru a discuta măsuri destinate să pună capăt, în cel mai scurt timp, războiului din Ucraina, a declarat astăzi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al şefului statului rus, confirmând astfel anunţul făcut anterior de preşedintele francez.

“Confirm că, într-adevăr, mâine (vineri) sunt programate discuţii la Moscova între Putin, Merkel şi Hollande, în cadrul cărora cei trei lideri vor discuta ce pot face în mod concret ţările lor pentru a pune capăt războiului civil din sud-estul Ucrainei, unde situaţia s-a înrăutăţit semnificativ în ultimele zile”, a afirmat Peskov, citat de agenţia TASS.

Preşedintele francez Francois Hollande a anunţat anterior că, împreună cu cancelarul german Angela Merkel, va efectua joi o vizită la Kiev, ce va fi urmată de o deplasare, vineri, la Moscova, pentru a discuta o iniţiativă de pace al cărei scop este alcătuirea unui text de acord privind rezolvarea situaţiei din Ucraina, text care să fie acceptabil pentru ambele părţi.

“Franţa vrea să evite un război” în Ucraina, prin mijloace diplomatice, a subliniat şeful statului francez, adăugând că în cadrul vizitei la Kiev nu vrea să discute furnizarea de arme părţii ucrainene. Totodată, el a spus că nu este de dorit aderarea Ucrainei la NATO.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Trebuie să spunem clar acest lucru (legat de aderarea la NATO, n.red), tuturor ţărilor ar trebui să le spunem adevărul, inclusiv faptul că nu suntem încă pregătiţi pentru aceasta”, a afirmat Hollande, citat de TASS.