Angajații unuia dintre cele mai mari aeroporturi au lăsat pasagerii fără bagaje. Prejudiciu imens adus călătorilor
- Georgiana Dragomir
- 7 martie 2024, 17:42
Mai mulți angajați ai unui aeroport din Madrid au fost reținuți pentru furt. Prejudiciul adus călătorilor este uriaș, spun anchetatorii spanioli. Recuperarea bunurilor furate este în curs, transmit autoritățile.
Aeroportul Barajas din Madrid, tranzitat de turiști din toată lumea, se confruntă cu o situație fără precedent pentru Spania. Conform polițiștilor spanioli, 38 de angajați au furat din bagajele călătorilor tot ce au prins: de la obiecte personale, până la mâncare. Prejudiciul este estimat la 120.000 de euro.
Angajații unui aeroport din Spania au lăsat călătorii fără bagaje. Prejudiciu uriaș
Angajații aeroportului Barajas fost prinși de Garda Civilă în cadrul „Operațiunii Sindicat”, transmite ABC. Operațiunea a permis recuperarea unui număr mare de obiecte care au fost deja restituite proprietarilor. Printre obiectele furate se numără genți și îmbrăcăminte de firmă, tablete, ceasuri, ceasuri inteligente, căști wireless, aparate foto, bijuterii, bani, o vioară și chiar o Biblie. Ultimele două obiecte furate aparțineau unui preot.
Conform sursei citate, verificările sunt în curs de derulare. Există posibilitatea ca unii dintre pasageri să nu fi sesizat obiectele furate.
Un subofițer al Armatei Statelor Unite, care se afla în misiune în Puerto Rico, și-a primit înapoi camera foto. O studentă din New York și-a primit înapoi telefonul de ultimă generație. CEO-ul unei companii și-a recuperat ceasul inteligent, iar unui tânăr muzician i-a fost restituită vioara cu care urma să participe la un recital la Londra, imenționează sursa citată.
Angajații din aeroportul de la Madrid furau cârnați, brânză, șuncă
Agenții Gărzii Civile au confiscat o mare cantitate de produse alimentare, cârnați, șuncă și brânză, precum și conserve și alte alimente, ai căror proprietari nu au putut fi găsiți. Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca furturile să fi fost comise din cauza salariilor mici pe care le-ar fi primit angajații aeroportului spaniol.
Cele mai mari aeroporturi din Spania sunt Madrid Barajas, Barcelona si Palma de Mallorca. Toate cele trei aeroporturi se plaseaza printre primele 25 de aeroporturi din Europa dupa numarul de pasageri. Majoritatea aeroporturilor spaniole sunt gestionate de Autoritatea aeriana spaniola AENA.